joi, 7 februarie 2013

PIATA SI FORMELE SPECIFICE SISTEMULUI AGROALIMENTAR 3.1.1.- Definirea conceptualâ a sistemului formelor pietei agricole/agroalimentare. Piata reprezintâ sfera economicâ în care productia de mârfuri apare sub forma de oferta, iar nevoile de consum (productiv sau individual) sub formâ de cerere de mârfuri.
Literatura de specialitate defineçte piata ca o sferâ economicâ a confruntârii la un moment dat, a ofertei çi cererii unui anumit bun sau serviciu çi realizarea lor sub forma actelor de vânzare-cumpârare privite în unitatea organicâ cu relatiile care le dâ naçtere în conexiune cu spatiul în care se desfâçoarâ. Piata alimentarâ1 , este consideratâ un mare joc colectiv în care agentii economici independenti (consumatori, producâtori agricoli çi industriali, institutii, experti etc), cautâ sâ-çi realizeze dorintele tinând seama de restrictiile lor. Ca atare piata se poate defini în raport de un produs (sau grupe de produse) çi existenta unui spatiu geografic. Spatiul geografic dâ o primâ indicatie asupra mârimii pietei, putând exista: piata localâ, piata regionalâ, piata nationalâ, piata internationalâ.
Formele de piatâ, pot fi în continuare diferentiate dupâ criterii cum
sunt2:
1Dupâ Chiva, M., ç.a., - Identites des mangeurs, images des aliments, Programmes aliment 2000-II et aliment demain ( Syntheses ), BETA, France, 2000.
2Prelucrarat dupâ Drâghici, M., ( coordinator ), ç. a., - Manual de management al fermei, ANCA, Ed. Atlas Press SRL, 2004.

-   obiectul pietei, cum sunt pietele bunurilor de consum ( piata grâului, piata cartofului etc.), piete ale factorilor de productie ( piata funciarâ, piata de capital, piata muncii etc );
-   locul de întâlnire, astfel de piete fiind reprezentate de retelele de ofertanti çi de cunpârâtoriai unui produs. Aceeasta presupune o întâlnire între aceçtia ce poate avea loc într-un loc geografic bine defint din punctul material ( hale, burse, piete geografice etc;
-   întinderea pietei, prin care pietele pot fi diferentiate dupâ întinderea retelelor de ofertanti sau cumpârâtori care le constituie. Anumite bunuri susceptibile de a fi în zone vaste fac obiectul unei piete nationale sau piete mai restrânse cum sunt cele regionale çi locale.
În cadrul unei economii nationale pot exista çi respectiv functiona cel putin cinci tipuri de piete: piata bunurilor çi a serviciilor, piata capitalului, piata muncii, piata titlurilor de valoare, piata monetarâ.
Totodatâ termenul de piatâ este întrebuintat în douâ sensuri distincte: el poate indica fie locul unde se desfâçoarâ o tranzactie, fie conditiile acestei tranzactii. În prezent pentru România se pune problema formârii unei piete agricole functionale pentru totalitatea produselor/grupelor de produse, care necesitâ dezvoltarea structurilor orizontale ale pietei interne çi pregâtirea cadrului institutional al Organizârii Comune a Pietelor. Concomitent cu transpunera cadrului legislatiei comunitare, se ridicâ numeroase aspecte privind aplicarea reglementârilor de piatâ. Aceasta impune crearea çi functionarea, la termenii stabiliti, a institutiilor pietei, pregâtirea personalui çi asigurarea resurselor financiare.
Pietele produselor de bazâ (agricole) si pietele produselor finite. Se cunoaçte câ industriile de transformare antreneazâ o evolutie spre produsele conditionate. Existâ, adesea, o interdependentâ între produsul netransformat (cartofii, ceapa etc., ca atare) çi produsul transformat (aceleaçi produse enuntate anterior dar deshidratate). Aceastâ interdependentâ nu este aceeaçi pentru majoritatea produselor industriale, la care se efectueazâ tranzactii bine delimitate în diferite stadii ale transformârii acestora (lânâ-tesâturi-confectii), dupâ cum nici în cazul unor produse alimentare (grâu, fâinâ, pâine).
Piata pe care se tranzactioneazâ produsele agricole în relatiile economice internationale este consideratâ o piatâ a produselor de bazâ. În comertul international, pe piata produselor de bazâ se tranzactioneazâ çi anumite produse agricole, cum sunt: lâna, bumbacul, cerealele, pieile brute etc., care sunt incluse în notiunea de materii prime, iar altele, ca îngrâçâmintele chimice, insectifungicide etc., sunt incluse în cadrul aceloraçi piete în categoria produselor semifabricate situate pe diferite faze de prelucrare. Ca principale forme ale relatiilor întreprinderii cu piata pot fi considerate oferta çi respectiv cererea de mârfuri çi servicii, vânzarea-cumpârarea, circulatia informatiilor çi mesajelor etc.
Totodatâ piata, mai ales pentru produsele agricole/agroalimentare, este reflectatâ structura sectorului agroalimentar, formele de organizare socio-economicâ ale acestui sector, gradul sâu de capitalizare çi de concentrare. În analiza çi evaluarea performantelor agromarketingului, un rol important revine criteriului conceptual al pietei perfecte. Conceptul de piatâ perfectâ constituie un etalon pentru aprecierea variatiilor unui pret pe teritoriul în care sunt dispersati cumpârâtorii çi vânzâtorii. Notiunea de piatâ perfectâ poate fi extinsâ si pentru cuprinderea unei perioade de timp atunci când pe piata respectivâ cererea si oferta nu se schimbâ, iar pretul râmâne uniform (plus sau minus cheltuielile cu depozitarea ). Considerate drept criterii ale unei piete perfecte - uniformitatea pretului în spatiu, timp çi clasa de calitate -, se poate spune câ acestea corespund cu cele trei utilitâti pe care marketingul le genereazâ determinând vânzarea unui produs: utilitate de spatiu, timp çi formâ.
Cota de piatâ, este o notiune care va fi din ce în ce mai mult utilizatâ în sistemul pietelor agricole/agroalimentare din România. Este reprezentatâ prin cantitatea çi calitatea unui produs sau grup de produse stabilite çi definite prin hotârâre a Guvernului, pentru care se aplicâ instrumentele sistemului de interventie pe piatâ, în interesul echilibrârii pietei3. Efectiv este redatâ printr-un procent al clientelei sau al cifrei de afaceri globale, sau al volumului vânzârilor realizate de o anumitâ piatâ, în conditii de compatibilitate4. În practicâ se uilizeazâ diferite calcule ale cotei de piatâ5: cota de piatâ ca volum ( ce corespunde numârului de unitâti vândute de întreprindere divizat prin totalul unitâtilor vândute ); cota de piatâ ca valoare (cere se obtine prin divizarea cifrei de afaceri a întreprinderii prin cifra totalâ de afaceri a pietei ); cota de piatâ deservitâ ( ce vizeazâ segmentele cârora întreprinderea se adreseazâ, acesta fiind proprie fiecârei întrerinderi ); cota de piatâ relativâ ( rezultatâ din calculele de divizare a vânzârilor întreprinderii prin cele ale concurentilor sâi );cota de piatâ relativâ la lider ( vânzârile întreprinderii fiind divizate prin cele ale concurentului principal ); cota de piatâ în gospodârii cumpârâtoare ( reprezintâ numârul de cumpârâtori ai produsului întreprinderii ce este divizat prin numârul total de cumpârâtori ai categoriei de produs).
În sistemul filierei agroalimentare, cotele de productie reprezintâ cantitâtile maxime admise pentru productia anumitor produse ( legume/fructe, cartofi, cu destinatia amidon, zahâr, banane, furaje uscate, in çi cânepâ pentru fibre, ulei de mâsline, tutun, lapte etc. ). Cotele se stabilesc anual la nivel comunitar, apoi se negociazâ çi se repartizeazâ pe târi çi în continuare pe ferme, la nivel national. Pentru productia în surplus fatâ de cotâ, fermierii sunt fie penalizati, fie pretul de interventie pentru anul agricol urmâtor scade.
3  Prelucrarat dupâ Drâghici, M., ( coordonator ), ç. a., - Manual de management al fermei,
ANCA, Ed. Atlas Press SRL, 2004.
4  Prelucrat dupâ Ristea Ana-Lucia ( coordonator ), ç.a., - Marketing, Crestonatie de termeni çi concepte, Ed. Expert, 2002, p. 83 )
5  Ibidem, p. 83-84 )
6  Prelucrat dupâ Davidovici, I., ç. a., - Agricultura României de la subzistentâ la performantâ, Rev. Economie agrarâ çi dezvoltare ruralâ, nr. 6/2005.

Pentru aceste motive odatâ cu integrarea în UE existâ încâ îngrijorâri privind capacitatea producâtorilor agricoli români de a fructifica avantajele bugetului comunitar. Referitor la acestâ problemâ se pot face referiri la urmâtoarele6: riscul de a nu putea valorifica cotele de productie sau încadrarea în suprafata de bazâ pentru care se va aplica schema de plâti directe; capacitatea de a îndeplini normele comunitare de mediu, sigurantâ alimentarâ, bunâstarea animalelor care conditioneazâ accesul la subsidiile bugetare; continuarea practicii actuale de vânzare directâ în piete a produselor, care face ca agricultorii în cauzâ sâ nu poatâ fi eligibili pentru mâsurile PAC legate de sustinerea preturilor çi a pietei etc
Pentru aceste motive producâtorul agricol çi sectorul de prelucrare trebuie sâ tinâ seama de factorii care influenteazâ piata, aceçti factori putând fi endogeni çi exogeni.
Factorii de piatâ endogeni se referâ la:
-         elementele cre conditioneazâ oferta, cum sunt: productie, nivelul preturilor, serviciile;
-         elementele care conditioneazâ distributia cu referire la existenta çi diversitatea canalelor de distributie, distributia fizicâ a produselor;
-         elementele de comunicare privind: publicitatea, promovarea vânzârilor.
Factorii de piatâ exogeni pot fi încadrati în urmâtoarele grupe:
-         factorii exogeni ai mediului în care îçi desfâçoarâ activitatea producâtorul agricol cu referire la conditiile natural-geografice, economice, sociale, de tehnologie;
-         factori exogeni politici care se referâ la legislatie, politicâ economicâ çi socialâ;
-         factori exogeni cu actiune în cadrul pietei, cum sunt: furnizorii, concurentii (directi çi indirecti), întreprinderea comercialâ (ca agent economic intermediar çi final), întreprinderile prestatoare de servicii, clientela cumpârâtoare, consumatorii finali.
În mod sintetic se poate arâta existenta pentru produsele agricole/agroalimentare a unei multitudini de factori ce influenteazâ piata. Se pot face referiri la urmâtoarele7:
7 Prelucrat dupâ Chiran, A., ç. a., - Piata produselor agricole çi agroalimenatre, Ed. Ceres, 2004, p. 15, 80.

-         calitatea activitâtii de distributie çi valorificare;
-         raportul dintre nevoile de consum çi cererea de consum;
-         politica economicâ a statului privind impozitele, taxele , autorizatiile de functionere, licentele de fabricatie, standardele de calitate etc;
-         elasticitatea cererii de consum în functie de nivelul pretului;
-         valoarea unicat a produsului;
-         existenta pe piatâ a unui înlocuitor al produsului;
-         dificultatea comparatiei calitâtii unui produs cu cea a altui produs substituent;
-         mârimea cheltuielilor totale de achizitie a produsului în structura veniturilor bâneçti ale cumpârâtorilor;
-         avantajele finale privind costul total al produsului;
-         participarea la cheltueli çi a unei terte pârti;
-          asocierea produsului în utilizare;
-          imaginea produsului çi cheltuielile de promovare a produsului;
-          posibilitâtile de stocare.
3.1.2 — Oferta si cererea de produse agricole si agroalimentare. În
mod permanent se manifestâ forme de reglare a productiei care constituie un rezultat al jocului liber al ofertei producâtorilor din sectorul productiei agroalimentare çi cererii consumatorilor. În prezent cerintele de flexibilitate pun în discutie utilizarea notiunilor de marketingul cererii çi marketingul ofertei de produse agroalimentare, generate de comportamentul consumatorului, piatâ, produs. Dar aceastâ interferentâ între cerere çi ofertâ care constituie o tendintâ incontestabilâ a economiei de piatâ, poate fi realizatâ dacâ sunt îndeplinite çi respectate conditiile liberei concurente. Oferta pe piatâ a produselor de bazâ din agriculturâ este dispersatâ çi cantitativ neregulatâ. Volumul productiei depinde pe de o parte de tehnica de dotare, iar pe de altâ parte de conditiile climatice çi biologice care sunt aleatorii, imprimând acestor piete a produselor de bazâ din agriculturâ, un caracter extrem de mobil. Oferta cantitativâ a unui produs pe piata de desfacere depinde, în primul rând, de beneficiul pe care-l va realiza întreprinzâtorul. Deoarece câçtigul (beneficiul) poate fi influentat prin schimbârile costurilor çi (sau) preturilor, se considerâ ca principale cauze care influenteazâ oferta de produse agricole, urmâtoarele:
-  fondul funciar, cu referire la terenurile agricole disponibile, sistemele de hidroamelioratii utilizate, recoltele obtinute în culturâ purâ çi succesivâ;
-  capacitatea de productie çi înzestrare tehnicâ a întreprinderii, care conditioneazâ çi determinâ însâçi sistemul agricol de productie;
-  factorii climatici, care influenteazâ oferta de produse agricole prin acei factori limitativi pentru conditiile climatice normale çi situatiile accidentale care pot modifica conditiile climatice normale;
-  productia (randamentele) culturilor çi animalelor, care sunt legate de sistemele de productie çi tehnologiile utilizate, protectia fitosanitarâ çi zooveterinarâ, energia çi mecanizarea disponibile, alimentatia animalelor;

-  forta de muncâ utilizatâ în agriculturâ çi structura acesteia;
-  mijloacele de finantare çi facilitâti de acordare de credite;
- factorii socio-economici, care se concretizeazâ în accesul çi stabilitatea pe piatâ a producâtorului agricol;
-  pretul produsului oferit pe piatâ;
-  pretul produsului de substituire;
-  pretul mijloacelor de productie.
Dintre factorii enumerati anterior, întreprinzâtorul sau producâtorul agricol poate influenta, de regulâ, numai anumite elemente incluse în costuri, nu çi pretul de vânzare al produsului.
În mod sintetic caracteristicile economice ale cererii de produse agricole/agroalimentare pot fi delimitate prin8: variatia de produse agricole; ritmul schimbârii constante çi rapide a tehnologiilor aplicate în agriculturâ; structura competitivâ a sectorului de productie agricolâ; slaba mobilitate a resurselor din agriculturâ çi o puternicâ stabilitate a structurii nivelului costurilor fixe.
Pe termen scurt oferta de produse agricole este variabilâ în functie de factorii climatici sau sezonieri, precum çi de nivelul stocurilor în cazul produselor agricole stocabile. Pentru acele produse agricole perisabile, a câror stocare este dificilâ (fructe, legume, etc.), oferta este rigidâ. Pentru aceste perioade scurte oferta de produse agricole, mai ales în situatia acestor produse agricole perisabile, este reprezentatâ de întreaga cantitate de produse recoltate ( pentru unele produse se impune vânzarea rapidâ a acestora ).
Pe termen lung oferta de produse agricole este relativ stabilâ depinzând de volumul productiilor agricole anuale, de nivelul stocurilor acumulate în timp, de efectul politicilor agricole etc.
Totodatâ, variatia randamentelor anuale pentru culturile agricole çi productiile animaliere face ca oferta de produse agricole sâ fie variabilâ. De aici se poate deduce câ oferta depinde de productie çi are raporturi diferite cu cererea, în functie de o serie de conditii çi particularitâti ale produselor agricole, care sunt totodatâ legate de nivelul de solvabilitate al cererii, de factorii psihologici etc.
Oferta de produse agricole lansatâ de câtre producâtorii agricoli din România nu a beneficiat de nici o organizare. Se pot face referiri la situatii privind organizatiile profesionale/interprofesionale care au fost lipsite de o putere realâ, la standardele de calitate care nu sunt aplicate, starea infrastructurii pietelor çi a aranjamentelor insitutionale inadecvate etc. În schimb în sfera cererii a continuat sâ predomine în profil teritorial pozitiile de monopol ale unor grosiçti9.
Cererea de produse agricole/agroalimentare, poate fi caracterizatâ prin urmâtorele particularitâti10:
Prelucrat dupâ Gouin, D-M., - Gestion de l'offre le secteur laitier, mode de regulation toujours pertinent, Dynamique des prix internationaux. Synthese des exposes et des debats du seminaire de 7 juin 2005, CERI, Coordination, Federation SUD, CIRAD, France.
9    Prelucrat dupâ Belli, M., ç. a., - în lucrarea România çi Republica Moldova, Potential competitiv al economiilor nationalee. Posibilitâti de valorificare pe piata internâ , europeanâ çi mondialâ, vol. II, Academia Românâ, INCE, 2OO4.
10     Prelucrat dupâ Stoian Mirela, - Cererea pentru produse agroalimentare - factori de
influentâ, elasticitate, cuantificare, în lucarea Dezvoltarea complexâ a spatiului rural,
Marketingul çi procesarea produselor agricole, vol. II, Ed. ASE, Bucureçti, 2006, p. 86.

- diversificarea, determinatâ atât de varietatea produselor obtinute din agriculturâ, cît çi de multitudinea factorilor de influentâ a cerrii de produse agricole ( cererea se diferentiazâ çi în functie de caracteristicile ofertei, nivelul preturilor, nivelul veniturilor, traditiile în consum, modelele de consum alimentar etc. );
-   elasticitatea redusâ, ce se manifestâ pentru numeroase produse agricole. Astfel, cererea nu este influentatâ decisiv de veniturile populatiei, având în vedere faptul câ este vorba de produse strict necesare mentinerii vietii çi capacitâtii de muncâ;
-   continuitatea, ce se referâ la faptul câ cererea se manifestâ ritmic çi continuu pe întreaga duratâ a anului.
Cererea pentru produsele agricole/agroalimentare zonele industrializate
- cele urbane în general - este caracterizatâ prin invariabilitatea acesteia. Astfel, cumpârârile de produse agricole (din punct de vedere cantitativ) variazâ putin; dacâ preturile produselor agricole scad, acest fenomen va fi considerat o economie în bugetul personal al consumatorilor. În cazul în care veniturile populatiei cresc, cumpârâturile suplimentare de produse se vor face -ca regulâ generalâ - în afara sectorului alimentar.
Cererea de produse agroalimentare de primâ necesitate este putin elasticâ în raport cu preturile existente pe piatâ. Pe termen scurt însâ, cererea de produse agroalimentare este variabilâ.
Cererea de produse agricole pe plan mondial este realtiv stabilâ, dacâ nu au loc creçteri puternice ale productiei agricole çi explozii demografice. Pe zone geografice, cererea de alimente de bazâ, variazâ în functie de creçterile demografice çi calitativ în functie de nivelul veniturilor consumatorilor. O evolutie din punct de vedere calitativ al cererii este specificâ mai ales în târile dezvoltate, unde nivelul veniturilor face ca aceasta sâ fie adesea elasticâ în raport cu pretul, cum este cazul produselor alimentare de lux (fructe exotice, produse alimentare rezultate din foarte multe prelucrâri çi adaosuri etc.).
Diversitatea structurii factorilor ce influenteazâ cererea de produse agroalimentare este o componentâ importantâ a politicii preturilor produselor agroalimentare aceasta fiind determinatâ deci, de nevoile consumatorilor çi care este generatâ de urmâtorii factori:
-     consumul alimentar efectiv într-o anumitâ perioadâ consideratâ
actualâ;
-          nevoile alimentare ale populatiei, care includ: posibilitâtile de achizitionare a produselor alimentare pe diferite categorii ale populatiei, generatiile tinere ale consumatorilor care nu se mai conformeazâ schemelor anterioare de consum, influenta gusturilor individuale în alegerea alimentelor;
-          factorii demografici, cu referire la: creçterea numârului populatiei, structura pe vârstâ a populatiei, procesul de urbanizare;
-          factorii economici çi politici care privesc tendintele economice pe zone geografice, evolutia cererii pe locuitor;
-          produsele semipreparate, pe care gospodinele le cumpârâ fâcând economie de timp;
-          modernizarea mijloacelor de distribuée care favorizeazâ difuzarea produselor alimentare prelucrate çi conditionate atractiv;
-          micçorarea nevoilor de calorii, cauzatâ de munca sedentarâ la un numâr din ce în ce mai mare de oameni.
De aici se poate deduce câ oferta de produse agricole are anumite particularitâti, iar cursul pietei depinde de fluctuatiile ofertei, care prezintâ neuniformitâti. Acestea sunt detaliate explicit în literatura de specilitate11 de unde reies urmâtorele:
-  inelasticitatea cererii în cadrul pietei produselor agricole. Aceasta este putin variabilâ la variatiile pretului. În cazul unei creçteri bruçte a a pretului produsului agricol/agroalimentar, consumatorul îçi poate modifica optiunile pentru a cumpâra un produs de substituire;
-  o puternicâ concentrare a cumpârârilor de produse agricole, iar variatia pretului este direct transmisâ consumatorului. Aceasta cu toate câ între producâtor çi consumator existâ multiple verigi intermediare. În cadrul filierei agroalimentare fluctuatia preturilor nu are aceiaçi reactie asupra ofertei manifestate pe aceste piete;
-  variatia nivelului preturilor produselor agricole/agroalimentare cu toate câ nu este elasticâ, este consideratâ ca o sursâ de instabilitate a pietelor, alâturi de veniturile consumatorilor.
Studierea cererii de produse agricole este în majoritatea cazurilor reprezentatâ prin cererea finalâ ce se manifestâ la nivelul consumatorilor individuali, cunoaçterea acesteia fiind obiectiv necesarâ din urmâtoarele motive12:
Prelucrat dupâ Boussard, 2001, Hathaway, 1966, Klatzmann, 1972 çi Tweeten, 1989, citati de Gouin, D-M., - Gestion de l'offre le secteur laitier, mode de regulation toujours pertinent, Dynamique des prix internationaux. Synthese des exposes et des debats du seminaire de 7 juin 2005, CERI, Coordination, Federation SUD, CIRAD, France.
12 Prelucrat dupâ Stoian Mirela, - Cererea pentru produse agroalimentare - factori de influentâ, elasticitate, cuantificare, în lucarea Dezvoltarea complexâ a spatiului rural, vol. II, Marketingul çi procesarea produselor agricole, Ed. ASE, Bucureçti, 2006, p. 86-87.

-     se poate permite producâtorilor agricoli çi procesatorilor sâ-çi orienteze productia sub aspect cantitativ, calitati çi structural, çi, în consecintâ, sâ-çi motiveze comportamentele privind conditiile de vânzare pe care le anticipeazâ în viitor;
-     orienteazâ distribuitorii în alegerea structuri sortimentale a produselor pe care le vor cumpâra pentru a revinde consumatorilor, în cantitatea, calitatea, momentele çi locurile dorite de aceçtia. Se poate preciza faptul câ previziunile producâtorilor agricoli çi procestorilor nu corespund decât în micâ mâsurâ celor fâcute de distribuitori ( diferitele forme de anticipâri efectuate de distribuitori sunt mai corecte, mai apropiate de adevâr, deoarece aceçtia pot intra în contact direct cu consumatorii, cunoscând mai bine nevoile acestora );
- ajutâ sisemul de marketing pentru corectarea din mers a erorilor de anticipare redate anterior. Existâ situatii în care consecintele acestor erori neajustate pe parcurs pod aduce grave prejudicii firmelor implicate.
Prin cumularea cererilor tuturor cumpârâtorilor de pe piata unui produs rezultâ cererea totalâ, agregatâ de piatâ a mârfii respective. Prin aceastâ formâ de cerere se exprimâ raporturile ce se manifestâ în legâturâ cu cantitatea maximâ dintr-un anumit produs care, la un anumit pret, este doritâ çi poate fi cumpâratâ, pe de o parte çi pretul maxim care poate fi plâtit pentru cumpârarea unei anumite cantitâti din bunul dorit, pe de altâ parte.
Efectiv pot fi luate în discutie douâ tipuri de cerere pentru produsele agricole/agroalimentare: o cerere realâ, corespunzâtoare unui consum fiziologic normal çi cererea solvabilâ, determinatâ de puterea de cumpârare.
În mod sinteic multitudinea factorilor care influenteazâ cererea pot fi încadrati în grupa factorilor economici (aceçtia referindu-se la cantitatea çi structura produselor ce se pot cumpâra, preturile acestor produse, sporirea cheltuielilor alimentare pentru alimentele consumate în afara gospodâriei), a factorilor sociali si culturali (care includ nivelul de educatie a cumpârâtorilor, atitudini, credinte religioase, traditii çi obiceiuri ale acestora, concentrarea productiei în mediul urban, creçterea ponderii femeilor care lucreazâ), a factorilor geografici (clima çi localizarea geograficâ pot influenta în mare mâsurâ modul de distributie fizicâ a produselor), a factorilor legati de conditiile agricole de productie si de transformare (industrializare a produselor agricole).
Relatia între cererea si oferta de produse agricole. Valabil çi pentru agromarketing, relatia dintre cerere çi ofertâ este consideratâ o laturâ fundamentalâ a functionalitâtii pietei produselor agricole. Pretul rezultat din aceastâ confruntare, în situatia unui echilibru între cerere çi ofertâ, are denumirea de pret de echilibru sau pret unic. Factorii care influenteazâ cererea çi oferta de produse agricole tind sâ se abatâ de la punctul de echilibru, motiv pentru care are loc în mod permanent o regularizare a preturilor (fig. 3.1).










».

ca


8< ' s



S. 2


» » »

£ <3« G 2? ^

o -



INTERNI



î

Ç

Suprafete §i disponi irigare
3' S"



s

s




i'


5

?"

~ ■ C?
■ï

S" •ï

Si

s S' 3.
^ s:
S *<« ~B< I 3 ».

s -s ?
-S.
». o s-ifs

Factori sociali si politici

Fluxurile de informatizare ale cererii çi ofertei de produse agroalimentare au rolul de a face legâtura informationalâ între diferitele verigi ale filierei agroalimentare ce furnizeazâ informatiile necesare corelârii cererii cu oferta din cadrul pietei agroalimentare. Dar echilibrul acestei piete agroalimentare nu implicâ în mod necesar çi o satisfacere a consumului din punct de vedere alimentar (alegerea alimentelor) çi nutritional (structura consumului ratiei alimentare). Echilibrul cererii cu oferta în cadrul pietelor reale din diferite târi din lume, scot în relief - indicâ chiar -, niveluri diferentiate de consum.
Echilibrul çi structura cheltuielielor alimentare este încadratâ într-un echilibru al consumatorului, care dispune de un buget determinat. Referitor la acest mobil al actiunii reciproce al cererii çi ofertei de produse agricole, se pot distinge în general douâ perioade:
-          o perioadâ scurtâ, când oferta este determinatâ de potentialul de productie al sectorului agroalimentar existent, potential care râmâne constant în cursul acestei perioade;
-          o perioadâ lungâ, în timpul câreia potentialul de productie poate varia. Deci, prin modificarea cantitativâ çi calitativâ a factorilor de productie din cadrul exploatatiilor agricole çi a sectorului de prelucrare unde productia
poate varia de la una sau mai multe decade anuale.
13 O statisticâ a volumului çi structurii cererii de produse agroalimentare în mediul rural este dificil de întocmit datâ fiind varietatea formelor de manifestare a cererii çi a cadrului de desfâçurare a actelor de schimb (autoconsum, "troc" local çi interlocalitâti, piete neorganizate, târguri, oboare, unitâti comerciale). În prezent singura modalitate de cuantificare a cererii populatiei rurale se bazeazâ pe întocmirea bugetelor de familie pe un eçantion reprezentativ de târani, muncitori çi pensionari çi prelucrarea acestora în cadrul Comisiei Nationale de Statisticâ sau pe cercetâri organizate. Cu referire la sectorul alimentar din mediul rural se poate arâta câ dupâ 1989 s-au produs ample mutatii având în general urmâtoarele tendinte: scâderea cererii de produse agricole neprelucrate prin procurarea acestora din gospodâria proprie; creçterea volumului de mârfuri ce fac obiectul tranzactiilor „troc"; creçterea cererii la produsele prelucrate sau semiprelucrate ca urmare a disponibilizârii unei pârti din veniturile bâneçti; creçterea cererii pentru animale de prâsilâ, de îngrâçat çi de tractiune; diversificarea sortimentelor de preparate culinare în gospodâria proprie ca urmare a creçterii rezervelor de

Apare totuçi necesitatea ca în sfera agromarketingului sâ se cunoascâ raportul între consum çi cererea populatiei. Pot fi redate çi anumite laturi restrictionale din care reiese câ cererea populatiei pentru produsele agroalimentare nu se suprapune nevoilor. Aceasta se referâ la: posibilitatea economicâ de satisfacere a nevoilor de consum de câtre oferta de produse agricole (dictatâ de nivelul fluctuant al productiilor agricole), care în anumite perioade poate fi limitatâ, nevoia de consum dispune çi de alte posibilitâti de satisfacere decât cele oferite pe piatâ (cum este, de exemplu, autoconsumul alimentar al populatiei rurale13 ); veniturile consumatorilor care în mod

frecvent limiteazâ cererea la dimensiuni sub nivelul trebuintelor (referindu-ne la produsele industriale çi de import); modul de percepere sau însuçire a produselor alimentare de câtre consumatori (este vorba în acest caz de produsele agroalimentare care au suferit unul sau mai multe stadii de transformare çi sunt lansate ca produse noi ). Un model de corelare al cererii cu oferta de mârfuri alimentare este redatâ în fig. 3.2.

Progresul çtiintific çi tehnic
Politici nutritionale guvernamentale


Fig. 3.2. Model de corelare a cererii cu oferta de mârfuri alimentare
Protectia biologicâ çi economicâ a consumatorului


Piata neagrâ, forma a influentei factorului social si al dereglârii cererii/ofertei. Aceastâ forma de piatâ are implicatii deosebite în achizitionarea alimentelor de câtre categoriile de consumatori cu venituri modeste. Existâ çi se manifestâ mai ales prin implicatiile asupra securitâtii

materii prime agricole; creçterea cererii de produse cu destinatie specialâ ( ceremonii religioase, comemorâri, evenimente din viata omului).
alimentare în perioada de tranzitie din România. Este dificil de precizat exact care este nivelul pietei subterane, însâ se cunosc cu certitudine câteva aspecte care conduc la evaluarea ei în România. Dintre aceste se pot mentiona14: -nivelul ridicat al impozitârii;
-ineficientele din agriculturâ care obligâ companiile de procesare sâ foloseascâ materii prime agricole mai scumpe çi calitativ net inferioare celor de pe pietele externe;
-valoarea adâugatâ micâ, fatâ de pretul de productie, pentru produsele procesate;
-inexistenta unei economii de piatâ cu adevârat liberâ, în acest domeniu; -existenta unui numâr foarte mare de firme a câror capacitâti sunt la un nivel foarte redus, ceea ce duce la îngreunrea supravegherii operatiunilor efectuate de aceste firme.
Se pot încâ delimita situatii în care existâ forme ale pietei negre cu influente directe çi indirecte asupra securitâtii alimenatre a populatiei din România. La produsele fâinâ çi mâlai se pot exemplifica urmâtoarele situatii15: importurile de fâinâ de grâu, exporturi fâinâ de grâu, importuri mâlai, la care se pot adâuga çi alte produse.
3.1.3.- Modelul de organizare pentru pietele agricole/agroalimentare
conform laturilor directoare ale Politicii Agricole Comunitare (PAC), care au fost stabilite prin Tratatul asupra Comunitâtii Economice Europene, a început sâ functioneze in 1962 çi a râmas neschimbatâ pânâ la începutul anilor ' 80.
Modelul de bazâ al organizarii pietei comune a fost stabilit initial pentru grâu. Acesta s-a extins in urmâtorii ani çi la alte produse, iar sistemul pret-prag/prelevâri la import/restituiri la export care a fost înlocuit în ultimii ani cu un sistem bazat pe taxe vamale, contingente de import çi subventii la export.
În prezent existâ 21 de produse ale câror piete functioneazâ dupâ anumite principii16, unul dintre aceste produse fiind vinul. Nu toate produsele sunt insâ supuse aceluiasi sistem de interventie/protectie, astfel ca pietele se pot grupa dupâ patru principii de functionare, si anume:
ANAMOB, Analiza - " Piata produselor de morârit çi panificatie", InterBiz Group, Bucureçti, 2004.
15  ANAMOB, Analiza - " Piata produselor de morârit çi panificatie", InterBiz Group,
1B6ucureçti, 2004.
16  Politiques natioanales et echanges agricoles-Etude sur Communaute Europeenne, p 72,
OECD, Paris

l.Piete cu interventie interna si protectie externâ. O astfel de organizare a pietei asigura o garantare a pretului si a pietei, precum si protectia externa. Acest sistem se aplica la vinuri de consum curent (vinuri de masa), la majoritatea cerealelor, zahar, lapte si produse lactate, carne de bovine si porcine, unele fructe si legume. Mecanismul de interventie consta in cumpararea productiei de catre agentiile de interventie (la pretul de interventie) atunci când preturile scad sub un anumit prag. 2. Piete farâ interventie interna si protectie externâ. În cadrul acestui tip de organizare a pietei, anumite produse sunt protejate numai impotriva competitiei unor târi terte, fârâ a exista çi un pret garantat pentru piata comunâ. Acest grup cuprinde, alâturi de vinuri (altele decat vinurile de masâ), ouale, carnea de pasâre, fructe çi legume (neincluse la punctul (1)), flori, plante ornamentale. De regulâ protectia externâ este asiguratâ prin intermediul taxelor vamale. Dacâ preturile de oferta scad sub anumite praguri, este impusâ o prelevare suplimentarâ.
3.Piete cu subventii directe (ajutoare complementare pentru produse). Subventiile au rolul de a asigura un nivel adecvat de venit producâtorilor fârâ determinarea creçterii preturilor la consumatori. Se pot distinge douâ subgrupe:
-fârâ protectie externâ: pânâ la reforma PAC, oleaginoasele çi leguminoasele se importau fârâ taxe vamale. Procesatorii primeau o subventi pentru cantitatile cumparate din productia comunitara; dupa aplicarea reformei, producatorii sunt cei care primesc subventia;
-cu protectie externâ; pentru ulei de masline, tutun, carne de ovine, tomate si struguri, producatorii primesc o subventie peste pretul pietei, fiind sprijiniti si prin protectie externa si prin masuri de interventie. 4.Piete cu ajutoare forfetare la productie. Aceste subventii se acorda fie in functie de cantitâtile produse, fie la hectar. Ele se aplicâ la productia comunitara de grâu tare ( forma durum ), bumbac, viermi de mâtase, hamei, seminte si furaje deshidratate.
Ca urmare a acestui sistem intensiv de sustinere a preturilor çi de protectie vamalâ, la începutul anilor ' 80, productia agricolâ a Pietei Comune depâçise de mult nivelul cererii interne çi se confrunta cu excedente importante de produse agroalimentare. Acutizarea problemei excedentelor çi a costurilor bugetare a demonstrat necesitatea unei reforme pe termen lung.
17 Zahiu Letitia, ç. a., - Structurie agrare çi viitorul politicilor agricole, Ed. Economicâ, 2003, p. 353-354.

În acest context, se poate spune câ, pietele produselor agricole/agroalimentare sunt asamblate prin forme de interdependentâ într-un sistem complex çi dinamic, având multiple legâturi cu pietele din amonte çi din aval. Instrumentele de reglare a pietelor produselor agricole/agroalimentare în România prevâzute de lege sunt urmâtoarele17: pretul pietei libere, pretul minim garantat, pretul de referintâ, restrângerea voluntarâ a productiei, fixarea de cote pentru comanda publicâ, interventii diverse pe piatâ, conventii încheiate cu Consiliul pe produs, prime de export, licente çi contigente la export, subventii, rezerve de stat, pretul prag, pretul inficator, stocuri de interventie etc.
Privitor la aceste problème, producâtorul agricol se orienteazâ în politica de marketing spre situatiile conjuncturale de piatâ care îi pot asigura cele mai favorabile rezultate, çi anume:
-          pietele unde preturile sunt relativ stabile (care permit producâtorilor sâ-§i asigure un anumit nivel al preturilor çi în consecintâ sâ-§i planifice productia);
-          pietele care dau o anumitâ garantie (asigurare) producâtorilor în situatia livrârii produselor agricole;
-          pietele unde preturile asigurâ o bunâ sustinere (çi rambursare) a investitiilor fâcute de producâtorii agricoli (aceasta fârâ sâ diminueze nici productia, nici consumul unor categorii de produse agricole);
-          pietele care asigurâ un control obiectiv çi permanent al calitâtii produselor agricole;
-          pietele cu un sistem eficient de distributie (cu referire la existenta celor mai bune circuite de valorificare);
-          pietele unde în negocierea produselor existâ un echilibru (cu ponderi egale) între cumpârâtor çi vânzâtor.
Formarea pietelor agricole functionale, a necesitat çi pentru România dezvoltarea structurilor orizontale ale pietei interne çi pregâtirea cadrului institutionalizat al Organizârilor Comune ale Pietelor produselor vegetale, inclusiv fructe çi legume, zahâr çi produse de origine animalâ. În acest scop prin acte normative adecvate18 a fost stabilit cadrul juridic pentru formarea çi organizarea pietelor interne a acestor produse. Totodatâ au fost nominalizate organismele institutionale din domeniu çi s-au stabilit instrumentele tehnice çi economice de reglementare a pietelor.
Se poate spune câ în prezent la nvel national, piata produselor agroalimentare se caracterizeaza prin19:
18   Cu referire la Legea nr. 73/2002 privind organizarea çi functionarea pietelor produselor
agricole çi agroalimentare.
19     Prelucrat dupâ Stoian Mirela, - Cererea pentru produse agroalimentare - factori de
influentâ, elasticitate, cuantificare, în lucarea Dezvoltarea complexâ a spatiului rural,
Marketingul çi procesarea produselor agricole, vol. II, Ed. ASE, Bucureçti, 2006, p. 93.

-  impunerea pe piatâ a alimentelor de bazâ çi a celor cu complementaritate ridicatâ, urmare a manifestârii unei puteri de cumpârare scâzute;
-  creçterea ponderii alimentelor cu aport energetic redus, în total consum;
-  oferta de produse agroalimentare este din ce în ce mai abundentâ çi se confruntâ cu o crerere limitatâ, generatâ de o putere scâzutâ de cumpârare a populatiei;
-  impunerea pe piatâ a mârfurilor de import, care concureazâ çi completeazâ oferta internâ;
-  lipsa unor sisteme adecvate de marketing;
- creçterea artificialâ a preturilor prin amplificarea numârului de agenti economici intermediari, respectiv prin adaosurile mari practicate de aceçtia etc.

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu