sâmbătă, 9 februarie 2013

ERORI TIPICE IN DEMONSTRATIE SI ARGUMENTARE Erorile pot interveni în toate cele trei elemente ale demonstraţiei sau argumentării, în teză, în fundament, sau în procedeul demonstrativ (argumentativ). Ceea ce în retorică este considerat un topos, o figură retorică menit să influenţeze adeziunea, în logică, din punctul de vedere strict al corectitudinii formale, poate fi considerat o eroare. Discursul argumentativ, aflat la întretăierea logicului cu retorica, utilizează cu parcimonie „figurile retorice”, care sunt taxate drept erori în structura demonstrativă. Vom vorbi în continuare de erori de demonstraţie, cu precizarea că argumentarea le poate utiliză fără ca discursul să fie invalidat, în ultimă instanţă, validarea unui discurs este o chestiune de opinie. Dacă discursul a fost convingător, el este validat pragmatic. Pentru discursul argumentativ, semnalarea erorilor logice este deosebit de importantă în vederea contraargumentării.
Подпись: „Raţionamentul şi respingerea sunt uneori autentice, alteori nu sunt, deşi neexperienţei îi apar autentice, căci cei neexperimentaţi obţin despre lucruri o vedere oarecum de la distanţă”.           Aristotel,Respingerile sofiştilor, 165 a, în Aristotel, Organon, vol.II, Ed. Iri, 1998, p.548. Demonstraţia (sau argumentarea) corectă necesită corectitudinea tuturor celor trei elemente. În caz contrar apar următoarele categorii de erori[1]:

Подпись: Erori în teza demonstraţiei (argumentării)



a)      Imprecizia tezei:
1) echivocaţia ce constă în utilizarea unei termen de două sau de mai multe ori într-un argument, dar de fiecare dată în sens diferit. Ambiguitatea lexicală permite şi jocuri de cuvinte (mitul câinilor roşii, discriminare între ceea ce spune şi ceea ce face, egalitatea (sexuală) ca ţel politic/economic).
2) amfiboliaeste expresia unei ambiguităţi sintactice care constă în utilizarea unei expresii în care ordinea cuvintelor permite două sau mai multe interpretări: „Am adus cafeaua pentru domnul fără zahăr”, „Medicul Popescu i-a spus medicului Ionescu că a pus unele diagnostice greşite”, „Câinii miros mai bine decât caii”,Dacă Cresus va declara război perşilor, el va distruge un imperiu”(oracol Delphi), „El a spus ea are ochii verzi”, „Rapidiştii spun dinamoviştii vor câştiga campionatul”, ”Dreptunghiul este paralelogramul cu toate unghiurile de 90 de grade”, „Am auzit ce ai păţit ieri la serviciu”.
3) compoziţia se datorează asocierii defectuase a termenilor;
4) diviziuneadatorată impreciziei formulării: „te-am făcut sclav odinioară liber”;
5) accentuareaconstă într-un echivoc introdus prin accent: „El spunea ea se plimbă cu câinele”, „De două ori doi plus trei”;
                                                                                                                                                    
b)      Ignorarea tezei (ignoratio elenchi) este eroarea ce constă într-o argumentare care doreşte susţinerea tezei prin idei  ce nu au legătură cu ea. În această categorie putem include mai multe grupe de sofisme:
1. argumentum ad verecundiam (argument relativ la modestie) constă în susţinerea ideii prin apel la autoritate de către dogmatici sau snobi. Desigur că nu orice apel la autoritate este un sofism. Atunci când facem apel la o autoritate ştiinţifică, la un expert într-un domeniu în care noi nu suntem specialişti, este o dovadă de bun simţ. „Nu toţi ştiu toate”. Există o diviziune a muncii intelectuale care face raţională căutarea punctului de vedere al experţilor atunci când domeniul de competenţă ne este depăşit. De ţinut seama însă că nu există experţi universali; Einstein este expert în fizică, dar comentariile lui despre societate sau religie nu sunt cele ale unui expert.
Invocarea tradiţiei face parte tot din această categorie de sofisme.
Подпись: Fr. Bacon numeşte prejudecăţile care ne ocupă spiritul idoli, „noţiuni false care au pus stăpânire pe intelectul omenesc şi s-au înrădăcinat adânc într-însul”, enumerând: idola tribus (ai tribului), idola specus (ai peşterii), idola fori (ai forului) şi idola theatri (ai teatrului) Fr. Bacon, (Noul Organon) 2. argumentum ad hominem(argument la persoană) - se produce atunci când în argumentare sunt aduse în discuţie calităţile sau defectele persoanei, fără legătură cu teza de argumentat. În disputele publice deseori se încearcă discreditarea ideii prin discreditarea persoanei.
3. argumentum ad ignorantiam (argument relativ la ignoranţă). Această eroare constă în a considera o teză ca fiind falsă pentru că nu s-a dovedit adevărul ei, fie în considerarea tezei ca fiind adevărată, pentru că nu s-a dovedit falsitatea ei: „Dacă nu s-a putut dovedi ştiinţific faptul că Dumnezeu există, atunci înseamnă că Dumnezeu nu există.
4. argumentum ad misericordiam (argument relativ la milă) este folosit adesea în domeniul judiciar sau public pentru a trezi mila sau simpatia publicului în favoarea cuiva, ignorându-se teza.
5. argumentum ad populum (argumentul relativ la popor), răspândit în disputele publice, când se face apel la pasiunile, sentimentele sau prejudecăţile poporului pentru a justifica sau respinge o idee. Apelul la popor, la opinia generală, la toţi sau la majoritate este o altă formă aparte de manifestare a sofismului. Adevărul nu se supune la vot; deseori el aparţine unei minorităţi ignorate, sau unuia singur. Critica necesară a opiniei majoritare sau a consensului nu trebuie confundată însă cu critica luării deciziilor democratice. În multe situaţii, se impune acceptarea opiniei majoritare, dar nu pentru că aceasta ar fi adevărată, ci pentru că exprimă o voinţă a celor mai mulţi. Este aşadar o chestiune ce nu ţine de adevăr, ci de voinţa colectivă. În felul acesta se minimalizează riscurile tiraniilor autocrate (dar nu şi cel al tiraniilor colective).
6. argumentum ad consecquentiam (argument relativ la consecinţe) constă în a invoca consecinţele aplicării tezei pentru a o justifica adevărul sau falsitatea ei.
7. argumentum ad baculum („argumentul bastonului) constă în invocarea forţei (ameninţării) pentru a obţine adeziunea la o teză. Această procedură este foarte frecventă în „argumentările” din politica internaţională.
8. argumentum ex silentio (argumentul prin trecere sub tăcere): absenţa obiecţiilor la o teză este luată drept argument pentru adevărul ei.
9. eroarea obiecţiunilor se produce când din existenţa obiecţiilor se deduce falsitatea tezei

Подпись: Erori în fundament


Erorile în fundament apar atunci când fundamentul este fals, fie atunci când fundamentul este nedemonstrat situaţie în care el nu mai poate reprezenta un fundament.
1. error fundamentalis constă în recurgerea la premise false, cel mai adesea ca urmare a generalizării nepermise a cazurilor particulare („aşa-i românul!, născut poet”);
2. petitio principii (circulus in demonstrando) se produce atunci când teza de demonstrat este presupusă de argumentele invocate în sprijinul ei sau, altfel spus, se iau ca argumente propoziţii care trebuie ele însele dovedite;
3. petitio de contrari se comite atunci când întemeierea operează cu argumente contradictorii;
4. fallacia accidentis (accidentul) constă în a considera nota neesenţială ca fiind esenţială, necesară.

Подпись: Erori în procedeu

Erorile de procedură sunt erorile formale care apar în desfăşurarea de raţionamentului, şi care determină nevaliditatea lui. Constatarea erorilor de procedură presupune analiza formal a validităţii raţionamentului[2].




[1] Distincţiile între diversele grupe de erori sunt relative dacă avem în vedere faptul că o eroare în teză poate fi în acelaşi timp o eroare în fundament, totul depinzând de unghiul de vedere.
[2] Recomandăm pentru un plus de informaţie Petre Botezatu, Introducere în logică, Polirom, Iaşi, 1997, pp.266-271, sau Teodor Dima (coord.) Logica generală, E.D.P., Bucureşti, 1991, pp.233-244, sau G. Enescu, Tratat de logică, Ed. Lider, Bucureşti, pp.299-231.

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu