sâmbătă, 21 ianuarie 2017

IMPACTUL ECOLOGIC AL CONSUMULUI DE ENERGIE



IMPACTUL ECOLOGIC AL CONSUMULUI DE ENERGIE



Una dintre problemele principale, de a carei solutionare depinde dezvoltarea civilizatiei noastre, problema care a revenit pe primul plan al preocuparilor oamenilor de stiinta, este asigurarea cu energia necesara dezvoltarii activitatilor de baza, care conditioneaza evolutia progresiva a nivelului de trai al populatiei globului terestru.

Consumul de energie pe cap de locuitor este considerat astazi ca un indice al nivelului de trai.

Cresterea nivelului de trai nu poate avea loc fara o crestere corespunzatoare a consumului de energie.

De aceea, atunci cand vrem sa analizam necesarul consumului de energie este util sa trecem in revista evolutia istorica a acestuia.

Consumul de energie minim necesar unui om este cantitatea de energie obtinuta in hrana necesara pentru a trai.

In urma cu un milion de ani, ca de altfel si astazi in unele regiuni din Africa si Australia, oameni traiesc cu hrana care contine circa 1800 calorii pe zi de fiecare om, sau, daca am masura energia in unitatile cu care ne-am obisnuit, doi kilowati-ore pe zi si pe om.

Aceasta energie este consumata in doua scopuri:asigurarea unei temperature constante corpului si asigurarea energiei mecanice necesara pentru miscarile cu care omul isi procura hrana si pentru diferite deplasari.

Transformarea energiei chimice din alimente in energie termica, in caldura necesara mentinerii temperaturii corpului cat si in energia mecanica a muschilor, se face prin procedee biologice incompplet cunoscute.

Sursa principala de energie acum un million de ani , ca de altfel pana la descoperirea energiei nucleare, era energia solara care prin procesul de fotosinteza, producea hidrocarburile necasare hranei.

In urma cu aproximativ o suta de mii de ani s-a facut un salt important prin utilizarea controlata a focului.

Energia solara , transpusa prin fotosinteza in lemn este prima sursa de energie pe care omul o transforma prin mijloace externe in formele de energie necesare lui, in primul rand in caldura.

Lemnul devine primul combustibil care, printr-un proces chimic, combinarea carbonului cu oxigenul din aer, se transforma in energie termica .

Energia termica astfel produsa este utilizata pentru prepararea hranei, incalzirea locuintei, iluminarea locuintei. Totodata ea ii permite omului sa prelungeasca ziua sis a sperie animalele periculoase in cursul noptii, cand acestea devin periculoase.

In aceea perioada economia energetica era relativ stabila, ea bazandu-se pe existenta unei surse de energie regenarabile, cu o constanta relative mica de timp, deoarece o padure se regenereaza in aproximativ 30 de ani, deci nu exista o problema a energiei.

Un salt simtitor, care a deschis o noua era in economia energetica s-a facut cu circa 7000 de ani inaitea erei noastre, cand omul a invatat sa domesticeasca animalele sis a faca agricultura, adica sa cultive pamuntul acolo unde vroia.

In societatea agricola hrana este produsa prin cultivarea pamantului si omul nu numai ca poate manca mai mult, consumand circa 4kwh pe zi, dar are un surplus cu care poate sa hraneasca animalele domesticite care ii folosesc pentru a produce energia mecanica necesara in transport si in cultivarea pamantului.

In acelasi timp, animalele ii furnizeaza mijlocul de izolare de mediul inconjurator prin blana lor si ii asigura o hrana variata, scutindu-l de efortul de a vana si de riscurile pe care acesta le implica .

Acum consumul casnic de energie presupune utilizarea lemnului drept combustibil si creste la valoarea de 4kwh pe zi sip e om.

Dezvoltarea agriculturii a condos insa, la o despadurire accentuate a suprafetelor terestre pentru a se obtine terenurile necesare cultivarii plantelor agicole.

Mai mult, oameni au observat ca un teren este mai fertile in primii doi-trei ani dupa ce a fost arsa padurea care ilm acoperea.

Astfel, in regiunile populate a inceput o despadurire intense.

Intrucat prin despadurire aceasta sursa incepe sa se micsoreze, era de asteptat ca, in timp, sa se iveasca o problema a resurselor de energie termica.

Energia solara se manifesta la suprafata Pamantului si sub forma de energie mecanica a vanturilor si apelor. Desi aceste surse au fost folosite cu cateva sute de ani inaintea erei noastre, totusi utilizarea lor intensive incepe abia in jurul anului 1400 al erei noastre, cand se extinde utilizarea morilor de apa si a morilor de vant.

Morile pun la indemana oamenilor o noua sursa de energie mecanica, pe care ei o utilizeaza in circuitul agricol pentru prepararea diversificata a hranei.

Extinderea morilor, care transforma apele si vantul in surse de enrgie convertibila in energie mecanica introduce o noua etapa in structura economiei energetice, cand apare consumul industrial, un alt consum suplimentar de energie.

Disparitia treptata a padurilor si cresterea consumului casnic si industrial imping oamenii catre introducerea in circuitul energetic a combustibililor fosili: carbune, petrol si gaze care in raport cu lemnul, detin proprietatea specifica a unei concentrari mai mare de energie utila pe unitatea de volum.

Introducerea carbunelui nu s-a facut fara dificultati. Astfel in secolul al XIV lea in Anglia regale Eduard I a dat o lege pe baza careia cine folosea carbine in loc de lemne era codamnat la spanzuratoare pentru ca “otravea” aerul.

Astfel abia dupa anul 1800, carbunele incepe sa fie utilizat intens, odata cu introducerea in circuitul industrial al masinilor cu abur. Apoi , o dat cu aparitia motoarelor cu explozie, incepe exploatarea tot mai intensa a petrolului.

In secolul al XIX lea , deci structura cosumului de energie incepe sa reflecte aspectele societatii industriale.

Consumul pentru hrana creste la 8kwh pe om pe zi , consumul casnic este mai mult decat dublu, de 36kwh pe om si pe zi, consumul industrial devine de trei ori si jumatate mai mare adica 27kwh pe om si pe zi , iar consumul pentru transport creste apreciabil la 16kwh pe om si zi.

Secolul XX introduce ca noutate posibilitatea transformarii energiei termice si enrgiei mecanice in energie electrica.

Energia electrica se substituie din ce in ce mai mult altor forme de energie, datorita usurintei cu care este transportata la distanta si a posibilitatii de o transforma in alte forme de energie utila ca : energie mecanica, lumina, caldura, energie chimica. Aceasta a facut ca astazi, din totalul energiei consummate peste 30 la suta sa fie energie electrica.

In deceniul 1970-1980 repartitia cosumului de enrgie pe cele patru categorii analizate se caracterizeaza printr-o crestere de 4-5 ori fata de secolul trecut atat a cosumului industrial si in transporturi cat sic el casnic si commercial.

Cele patru cicluri energetice prin care a trecut omenirea sunt:

1. omul izolat cu posibilitatile de conversie biologica a energiei chimice, cu un consum de 2 kwh/zi-om;

2. societatea de vanatori care utilize arderea lemnului ca o posibilitate de conversie externa a energiei regenerative inmagazinate prin fotosinteza, cu un consum de 5 kwh/zi-om;

3. societatea agricola, care conduce la distrugerea padurilor si deci a sursei de energie regenerative, cu un necesar de 8kwh/zi-om;

4. societatea industriala moderna, caracterizata prin utilizarea combustibililor fosili(carbune, petrol, gaze naturale) si posibilitati de conversie a energiei dintr-o forma in alta;

Trecerea de la 2kwh/zi, necesari pentru a asigura viata unui om intr-o societate primitiva la 270kwh/zi cat cosuma un om intr-o societate industriala moderna, a mai avut si alte repercursiuni asupra revolutiei energeticii.

Cresterea consumului de energie reflecta, dupa cum am vazut o crestere a nivelului de trai. Un aspect deloc neglijabil al cresterii nivelului de trai il constituie posibilitatea de izolare a omului de mediul nociv extern si crearea unor comnditii care sa-i asigure o viata sanatoasa, un numar cat mai mare de ani.

Viata medie creste odata cu nivelul de trai si, deci, cu consumul specific de energie.

Micsorarea mortalitatii infantile si cresterea varstei medii face ca omenirea sa se inmulteasca intr-un ritm mult mai rapid. In medie putem spune ca populatia se dubleaza la 35 de ani.

Cresterea numarului total de oameni pe suprafata globului, ridica o noua problema pentru energetica: Ea trebuie sa faca fata “cresterii consumului total de energie, a consumului intregii societati existente la un moment dat”.

Este evident ca o astfel de crestere, asociata cu sporirea ritmului de crestere care devine din ce in ce mai rapid nu poate san u conduca la o problema a energiei necesare pentru dezvoltarea viitoare a omenirii.

Unica sursa de energie care a alimentat civilizatia noastra pana in acest secol, a fostenergia solara inmagazinata sub forma de energie chimica, prin procesul de fotosinteza in surse regenerative(lemnul, apele, vantul ) sau in combustibili fosili (carbune, petrol, gaze naturale) a caror constanta deformare este de ordinal milioanelor de ani.

Am putea spune, fara sa gresim prea mult, ca , sub aspect energetic , pana in secolul nostru am fost “sclavii Soarelui” si nu este de mirare ca popoarele din antichitate au facut din Soare unul dintre principalii zei ai religiilor primitive.

Am analizat structura actuala a consumului de energie in tarile cu nivel de trai ridicat daca insa facem o fotografie a consumului specific de energie pe intreaga populatie a globului, vom constata o neuniformitate care reflecta, evident, diferente foarte mari in nivelul de trai intre diferite regiuni geografice ale globului.

Astfel se pune problema unei politici energetice a viitorului. Este evident ca din motivele aratate mai sus, nu poate exista o solutie unica pentru toate tarile.

Tarile in curs de dezvoltare au tot interesul ca nivelul lor de trai sa creasca, cea ce conduce inerent la o crestere de 5-10 ori a consumului de energie pe cap de locuitor.

Aceasta crestere masiva a nivelului de trai nu poate avea loc fara modificarea tehnologiilor pentru producerea de bunuri materiale , datorita necesitatii de a recurge la materii prime din rezerve disperse.

Aceasta intrucat cele concentrate sunt in curs de epuizare datorita schimbarii scalei de productie a bunurilor si necesitatii unor masuri care sa previna poluarea mediului in care traim, cea mai acuta problema impusa de cresterea masiva de consum de energie.

Un alt aspect de care trebuie sa se tina seama il constituie ritmul de crestere al populatiei.

La acelasi consum de energie pe cap de om, vom avea o crestere a necesarului de enrgie direct proportionala cu cresterea populatiei.

O analiza sumara a obiectivelor pentru care este necesar sa consumam energie in vederea mentinerii unui nivel de trai adecvat , ne arata ca acestea sunt:

· asigurarea apei portabile

· asigurarea hranei

· asigurarea metalelor, fibrelor si materialelor de constructie

· asigurarea unui mediu inconjurator tolerabil.(pana in prezent atmosfera contine suficient oxigen pentru a se asigura nevoile de respiratie a vietuitoarelor, dar trebuie muntinuta curata)

Aceste obiective mai sus enumerate constituie elementele necesare civilizatiei umane pentru trai si reactia negativa a poluarii, fiind exemplificate in schema de mai jos.





















Apa a reprezentat o conditie esentiala in dezvoltarea omenirii. Nu trebuie sa uitam ca civilizatiile antice s-au format pe marile fluvii Tibrul si Eufratul in Mesopotamia, Gangele in India, Nilul in Egipt, Dunarea si Rinul in Europa etc.

Apa este necesara direct pentru mentinerea vietii dar si indirect, pentru asigurarea fertilitatii terenurilor utilizate pentru agricultura. Din nefericire, apa potabila nu este distribuita uniform pe suprafata Pamantului si exista regiuni intinse in care, pentru fertilizarea solului este nevoie sa se utilizeze apa de mare.

Aceasta trebuie insa distilata, acest process necesitand un consum de energie.

Producerea apei potabile prin desalinizarea apei de mare nu este economica.

Obtinerea de energie termica sau electrica ieftina nu se poate realize fara utilizarea combustibililor nucleari.

Asigurarea hranei pentru societatea noastra ridica in primul rand problema conversiei de energie in fertilizanti, prin fixarea azotului, prin producerea de saruri de potasiu si superfosfati. Elementele necesare pentru asigurarea ciclului hranei sunt: energia solara, dioxidul de carbon, apa si azotul, care, prin intermediul solului, produce elemente nutritive pentru plantele agricole. Acestia, la randul lor , constituie fie hrana pentru om fie pentru animale a caror carne devine hrana.

Mentinerea unui sol corespunzator pentru cresterea plantelor necesita utilizarea fertilizantilor. Acestia, cel putin partial pot fi extrasi din sarurile continute in apa de mare, ca, spre exemplu, din sarurile de potasiu. Prin distilarea apei de mare, se pot obtine simultan atat apa potabila necesara agriculturii cat si sarurile necesare pentru chimizarea solului cu fertilizanti.

Fixarea azotului in aer, se poate face cu arc electric, prin procedee care sunt numai cu 50 la suta mai scumpe decat cele cu care se produce amoniacul din gaza naturale si aer.

In present se trece la o noua etapa caracterizata prin faptul ca omul “domesticeste” microorganismele facandu-le ca in mod controlat, sa-I produca substante de care are nevoie.

Asistam astazi la experiente in care, prin tratamente adecvate in camp de radiatii, capacitatea anumitor organisme, este stimulata astfel incat se obtine o remarcabila crestere a randamentului de producere a substantelor necesare.

Metalele sunt absolut necesare pentru a asigura mentinerea si dezvoltarea civilizatiei noastre. In natura, ele se gasesc sub forma de oxizi. Pentru a le extrage, este necesar sa furnizam electronii, care au fost eliberati la formarea oxizilor, sau sa le reducem cu hidrogen.

In general, hidrogenul este prin electroliza apei, operatie care necesita consum de energie electrica.

Cele mai importante metale, fara de care civilizatia noastra nu ar fi posibila, sunt fierul si aluminiu. Acestea se pot obtine usor din granit, cu un consum de energie echivalent cu cel continut in 25 kg de carbune.

Granitul contine pe langa fier si aluminiu, uranium, toriu, deci se poate folosi pentru centralele nucleare ca si combustibil.

In fine, incalzirea spatiului in care vom trai va fi asigurata in proportie de doua treimi de Soare; restul, de o treime este necesar sa fie asigurata prin electricitate, daca este suficient ieftina, sau de combustibili fosili: carbune sau petrol.

S-a estimat pentru o populatie de 7 miliarde de oameni(anul 2000) este nevoie de circa 10 tone de carbune pe cap de om. Chiar daca am consuma carbune numai pentru incalzire, in 30 de ani am ajunge sa epuizam rezerva de combustibili fosili cunoscuta ca exploatabila economic.

Modificarea tehnogiilor pentru obtinerea elementelor care sa asigure un nivel de viata corespunzator necesita un consum deosebit de ridicat de energie de circa 3360 miliarde kwh, tinand cont si de cresterea continua a populatiei.

Intrebarea care se pune este : cati oameni pot fi alimentati la un astfel de consum, tinand seama de rezervele actuale de combustibili ?

Daca populatia globului ar fi de 10 miliarde, ajungem la concluzia ca rezervele nu pot dura mai mult de 30 de ani! Evident ca aceasta situatie presupune ca toata populatia globului a ajuns, dupa anul 2000, la un nivel de trai avansat, lucru care nu se poate realiza atat de rapid, oricat am putea sa o dorim noi.

Daca am lua in calcul si celelalte resurse de combustibili fosili ca petrolul si gazele naturale, imaginea data de calculele anterioare nu se modifica esential.

Deci, daca dorim sa realizam bunastarea omenirii trebuie sa ne preocupam cu toata seriozitatea de obtinerea unor noi resurse de energie utila, economic exploatabile. Daca ar fi posibil sa utilizam energia in circuit inchis, adica sa utilizam o cantitate de energie, apoi sa o reducem la forma initiala si sa o reutilizam, atunci problema energiei ar putea fi rezolvata.

Din nefericire, legile termodinamicii nu permit acest lucru. Suntem limitati in ceea ce priveste obtinerea de energie utila, in formele care ne sunt necesare, de restrictii impuse de natura.



Cea mai importanta problema ridicata de cresterea consumului de energie necesar pentru realizarea cresterii nivelului de trai a omenirii, este deci impactul ecologic, prin reducerea rezervelor de de combustibili si materii prime strict necesare, ca si fenomenul de poluare care trebuie strict controlat pentru mentinerea unui mediu de viata fara noxe. Numai astfel se poate obtine un nivel de trai ridicat al omenirii si mai ales sanatos.

Impactul comerţului electronic asupra lumii afacerilor

Impactul comerţului electronic asupra lumii afacerilor



Schimbul Electronic de Date (EDI - Electronic Data Interchange) a apărut prin anii 60 şi poate fi considerat strămoşul Comerţului Electronic (EC - Electronic Commerce). EDI oferă societăţilor comerciale posibilitatea să schimbe documente de afaceri  într-o forma standard, utilizând mijloace electronice pentru prelucrarea şi transmiterea acestora. În acelaşi timp băncile utilizează reţele dedicate pentru Transferul Electronic de Fonduri (EFT - Electronic Funds Transfer). Recent, odată cu creşterea accesibilităţii la Internet, EC a captat interesul consumatorilor individuali şi al societăţilor comerciale de orice mărime şi preocupări. Mai mult decât atât, cu tehnologiile avansate disponibile acum, se vorbeşte tot mai des de Economia Digitala (DE - Digital Economy). Ideea de baza este că prin EC putem realiza schimbul de idei, de bunuri, de cunoştinţe pe lângă simpla vânzare/cumpărare de produse şi servicii. Tehnologiile EC pot fi utilizate pentru a conduce o afacere utilizând pentru comunicare Internet, Intranet sau alte reţele de calculatoare. In ultimii ani Internetul a devenit din ce în ce mai utilizat pentru Comerţul Electronic. Internetul are o acoperire globala şi este prin excelenţă descentralizat. Are o structură ierarhică cu nuclee de mare viteza (între 155 Mbps şi 2,5 Gbps) în jurul cărora "cresc" reţele regionale şi individuale prin care se face accesul utilizatorilor finali. EC depinde puternic de o serie de infrastructuri de bază ale economiei globale, inclusiv de infrastructura reţelelor de comunicaţii. Cele mai noi realizări tehnologice legate de Internet (rata de transmisie de Gbps, mijloacele sofisticate de asigurare a protecţiei datelor, creşterea disponibilităţii şi a accesibilităţii, interfaţă multimedia evoluată etc.) fac Internetul tot mai atractiv pentru EC.
Declaraţia comună Uniunea Europeana - Statele Unite privind comerţul electronic scoate în evidenţă rolul comerţului electronic global în dezvoltarea economiei mondiale în secolul XXI. Se subliniază, de asemenea, rolul pe care acesta îl va avea în dinamizarea întreprinderilor mici şi mijlocii: "In particular, micile companii vor fi capabile să obţină un acces fără precedent la pieţele mondiale cu preţuri reduse, iar consumatorii vor fi capabili să aleagă dintr-o gama tot mai larga de produse şi servicii. Comerţul electronic va antrena productivitatea în toate sectoarele economiei noastre, va încuraja mai departe atât comerţul de bunuri şi servicii, cât şi investiţiile, va crea noi sectoare de activitate, noi forme de marketing şi vânzare, noi fluxuri de venituri şi, ceea ce este mai important, noi slujbe.
Modele financiar-tranzacţionale în comerţul electronic. Internetul a devenit un canal de comerţ cu o putere incontestabilă în a facilita şi creşte vânzările unei game din ce în ce mai largi de produse şi servicii. Intr-un raport recent al companiei Ernst & Young (1998) se arată că peste 32% din consumatorii cărora Internetul le este accesibil îl utilizează şi pentru cumpărături. Ce este comerţul electronic? Comerţul electronic este un concept integrativ ce desemnează o gamă largă de servicii suport pentru procesele de afaceri, incluzând poşta electronica interorganizaţii, cataloage electronice, sisteme suport pentru comerţul cu mărfuri şi servicii; sisteme suport pentru preluare de comenzi, logistica şi tranzacţii; sisteme de raportare statistică şi informaţii pentru management. Comerţul electronic se referă la desfăşurarea activităţilor specifice mediului de afaceri utilizând în special mijloace electronice (reţele de calculatoare)  într-un sistem automatizat integrat pentru schimbul de informaţii de afaceri. În comerţul electronic informaţia circulă direct  între agenţii implicaţi în afacere (vânzător, cumpărător, bancă, transportator, agent de service), fără a mai utiliza suportul hârtie (imprimantă sau fax).
Strategiile pentru Electronic Commerce. Conceptul de valoare virtuală este foarte important pentru EC, întrucât oferă posibilitatea introducerii de informaţii digitale în procesele uzuale care apar în derularea activităţilor de afaceri. Unul dintre principalele obiective ale strategiilor EC este de a identifica şi de a încuraja utilizatorii de informaţii prin Internet, oferindu-le suportul necesar. EC oferă posibilitatea de a conduce o afacere  într-o maniera flexibilă, care să poată beneficia de diferite oportunităţi, pe măsură ce acestea apar. Trebuie avut însă în vedere că introducerea EC  într-o activitate de afaceri necesită unele schimbări în modul de structurare, derulare şi urmărire a activităţilor. Utilizarea tehnicilor multimedia facilitează includerea unor detalii sau adaptarea formelor de prezentare a informaţiei prelucrate. Forma de prezentare a informaţiei capătă o importanţă la fel de mare ca şi conţinutul. Internetul permite schimbul de informaţii în ambele sensuri, fără limite de timp şi spaţiu.
Piaţa electronica de cumpărători şi vânzători. Internetul oferă o serie de tehnologii pentru realizarea unor servicii de comunicare  între grupuri de interese: BBS-uri, servicii de conversaţie (chat), conferinţe multimedia. Crearea unei pieţe electronice interactive presupune renunţarea completă la hârtie şi imprimantă şi trecerea întregii activităţi pe suport electronic. O modalitate adecvată de realizare a acestui deziderat este utilizarea Web-ului ca suport pentru servicii de grup, cum ar fi: Centre de Afaceri care oferă un prim nivel de suport pentru firmele care vor să adere la EC; legături către paginile proprii ale utilizatorilor Centrului de Afaceri; cataloage interactive de produse pentru revânzători şi distribuitori; suport tehnic pentru aceştia. Scopul este de a integra multiplele surse de informaţii despre produse, servicii, firme şi asociaţii pentru a oferi un server unic, interactiv, de resurse pentru EC. Informaţia digitală, ca piatră de temelie pentru economia digitală, furnizează infrastructura de comunicaţie pentru controlul proceselor de producţie şi distribuţie a bunurilor, fie că sunt obiecte fizice sau servicii. Prin utilizarea tehnologiilor Web se poate realiza o legătură strânsă  între producători şi distribuitori prin simplificarea comenzilor, inventar şi oferte actualizate, prezentarea produselor. Distribuitorii la radul lor pot da utilizatorilor lor acces controlat prin parole de acces, la diferite niveluri din baza de date "online".
Suport tehnic "on-line" pentru clienţi. Suportul tehnic oferit clienţilor este important atât pentru creşterea calităţii produselor şi serviciilor, cât şi pentru creşterea reputaţiei firmei. Pe lângă asigurarea unei reacţii foarte utile dinspre clienţi, suportul tehnic poate fi şi o sursă de venituri.
Sistemele actuale de comunicare interactiva prin Web permit oricărui client să transmită (de exemplu prin completarea unui formular) cererea de suport şi să consulte interactiv întrebări şi răspunsuri care eventual vor oferi imediat o soluţie la problema sa.
Manipularea banilor prin Internet. Nivelul curent de securitate în Internet/Intranets permite utilizarea lor pentru efectuarea plăţilor prin transferuri valutare. Multe dintre procedeele utilizate în plăţi electronice prin Internet sunt similare celor utilizate  într-un punct de vânzare obişnuit. Diferenţa principală este că în cazul EC totul decurge prin Internet utilizând servicii Web şi alte servicii de transmisii digitale de date. Cerinţele sunt similare celor din sistemele clasice: autentificare şi autorizare, confidenţialitate, siguranţă. În continuare vor fi prezentate câteva metode de efectuare a plăţilor electronice care satisfac aceste cerinţe.
Plata prin carte de credit. Sistemul de cărţi de credit a fost creat cu intenţia de a-i permite cumpărătorului sa-si satisfacă imediat dorinţa de cumpărare de bunuri şi servicii. Prin cartea de credit riscul este transferat de la vânzător la instituţia financiara care a emis cartea de credit. Cumpărătorul prezintă vânzătorului cartea de credit. Vânzătorul trimite numărul cărţii de credit şi detaliile tranzacţiei la un sistem de autorizare. Acesta fie autorizează direct tranzacţia, fie o direcţionează la banca emitentă a cărţii de credit, pentru aprobare. Periodic (de exemplu, zilnic) vânzătorul trimite detaliile tranzacţiilor aprobate către banca sa. Aceste informaţii sunt trimise la asociaţia emitenţilor de cărţi de credit după ce au fost procesate tranzacţiile pentru care banca respectiva este şi colectoare şi emitatoare de carte de credit.  La sfârşitul lunii, consumatorul primeşte facturile pe care trebuie să le achite, altfel va plăti dobânda pentru creditul acordat de banca ce a emis cartea de credit.
Plata prin CyberCash. Pentru a efectua plăti prin CyberCash, consumatorul are nevoie de un software care simulează "portofelul", face criptarea mesajelor şi memorează tranzacţiile. Ca şi portofelul obişnuit, acest portofel-software poate înregistra mai multe cărţi de credit. Vânzătorul are un software similar. Utilizând un navigator Web, consumatorul selectează ce vrea să cumpere.  Serverul vânzătorului trimite "portofelului-software" o cerere de plata semnata prin care da detalii despre cumpărătură şi transmite tipul cărţilor de credit acceptate. "Portofelul" deschide o fereastră şi afişează suma şi lista cărţilor de credit disponibile pentru selecţie. "Portofelul" trimite un mesaj criptat şi semnat cu numărul cărţii de credit şi detalii privind tranzacţia şi acceptarea plăţii. Serverul vânzătorului trimite acest mesaj împreuna cu un mesaj propriu semnat şi criptat către Gateway. Aici mesajele sunt decriptate şi comparate, iar dacă se potrivesc, se trimite o cerere de autorizare convenţionala. Reîntoarce un răspuns spre vânzătorul care trimite un răspuns "carte de credit" către software-ul portofel. Gateway-ul este operat de un agent al băncii colectoare a vanzatorului. In mod similar cu schemele prezentate mai sus s-au dezvoltat şi alte protocoale pentru efectuarea plăţilor electronice, bazate pe alte secvenţe de mesaje între aceleaşi entităţi.
Plata prin "Smart Card". Smart Card este în esenţă înlocuitorul portofelului obişnuit. Tot conţinutul unui portofel actual (acte, cărţi de credit, bani gheaţă) va fi înlocuit de una sau mai multe Smart Card-uri. Din punct de vedere fizic, Smart Card arataăca o carte de credit cu unul sau mai multe microcircuite de tip "microcontroller"-e înglobate. O cartela inteligentă (Smart Card) poate păstra de 10 - 100 ori mai multe informaţii decât o cartela magnetica, fiind totodată mult mai sigură. Conectată la un terminal de citire/scriere, Smart Card poate efectua funcţii complexe de luare a deciziilor, proceduri sofisticate de autentificare pentru a preveni frauda. Deci beneficiile oferite de Smart Card sunt: siguranţa, capabilităţi active antifraudă, flexibilitate în aplicaţii, posibilitatea de validare "off-line". De asemenea, Smart Card poate fi combinată cu date biomotrice – amprenta digitala, geometria mâinii, amprenta vocala etc., pentru a-şi identifica în mod unic proprietarul. Exista deja multe aplicaţii în telefonie celulară (GSM), acces Internet, aplicaţii financiare. Pentru a efectua operaţii cu Smart Card, aceasta se introduce  într-un dispozitiv de citire/scriere care poate fi cu contact sau fără contact. Acest cititor poate fi sub forma unui portofel ce poate comunica cu alt portofel similar sau cu banca, pentru efectuarea de transferuri multivalutare. Astfel, Smart Card memorează direct echivalentul digital al sumelor de bani în loc să indice un cont la bancă sau un credit acordat de bancă. Când o astfel de cartela este utilizată pentru a cumpăra ceva, echivalentul sumei respective este efectiv transferat vânzătorului şi apoi mai departe spre o instituţie financiara. Smart Card poate fi reâncărcabilă sau nu. În acest ultim caz cartela se aruncă atunci când suma înscrisa în ea a fost epuizată.





iMAC

iMAC

Doua miloane de oameni au descoperit ca iMac-urile sunt calea cea
mai rapida si cea mai usoara spre Internet. Acum tot ceea ce indragiti la
iMac-ul dv. a devenit chiar mai bun: mai lucios, mai mic, mai prietenos si
mai rapid. Si este disponibil in trei noi modele, incluzand doua modele
care au cea mai noua tehnologie digitala video de la Apple.

Cum puteti face cel mai iubit calculator din lume mai bun decat este?
Folositi acelasi recipient, dar ingredientele sa fie mai bune decat cele
actuale. Iata noul iMac - translucent, incredibil de usor de utilizat cu
posibilitatea de a rula si edita filme DV (valabil numai pentru modelele
DV) si wireless networking - optional.
Recunoscut pentru simplicitatea sa, iMac-ul a devenit un nou
standard pentru lumea calculatoarelor ca fiind cel mai bun calculator
pentru Internet. Cu un modem de 56K incorporat si un port de Ethernet,
iMac-ul va lasa sa navigati pe Web folosind o linie telefonica, un modem
de cablu sau modem DSL. Si noul Setup Assistant va poate conecta la
Internet in mai putin de 10 minute. Noua tehnologie AirPort de la Apple
face din conectarea la o retea un lucru simplu. Puteti partaja o
conexiune la Internet cu alte calculatoare care au si ele optiunea AirPort
instalata si sa navigati pe Internet indiferent de locul in care va aflati la
scoala, acasa sau la servici. tot ce aveti de facut este sa conectati placa
AirPort la iMac, sa legati AirPort Base Station la linia telefonica, la
modemul de cablu sau la modemul DSL si veti fi liber sa va jucati sau sa
lucrati cu pana la 100 m de legatura dv. cu Internetul.
Vrei sa vizionezi filme sau sa le produceti pe cele proprii? Un model
iMac DV este cinematograful dv. personal. Doar conectati camera DV la
portul FireWire si folositi aplicatia iMovie pentru a crea propriile dv. filme -
totul intr-un mod cat mai profesionist.
Pentru a avea un sunet la fel de bun ca si imaginile din film, iMac-ul
vine cu un sistem audio bazat pe tehnologia Odyssey de la Harman
Kardon.
iMac-ul este gata pentru orice lucru ati dori sa faceti - azi sau maine.
Conectati perifericele USB favorite pentru noi facilitati (modelele DV au,
de asemenea, suport si pentru FireWire) sau adaugati o placa AirPort.
Usita de acces permite instalarea de noi componente sau de memorie in
numai cateva secunde.
Pentru aceia care vor ceva in plus, Apple ofera iMac DV Special
Edition. Avand o culoare unica de grafit si avand tot ceea ce este
prezent intr-un iMac DV, avand in plus dublul de memorie RAM si un
hard disc mai mare.
Modele iMac DV au inclus suportul pentru video mirroring - care este
o modalitate foarte convenabila pentru cei care au de facut prezentari. Iar
atunci cand iMac-urile sunt legate la un server G4 pe care ruleaza
MacOS X Server si apartin unei scoli, atunci aceea scoala va face
insemnate economii pentru ca toate iMac-urile pot fi administrate si
intretinute ca si cum ar fi unul singur.


Ce se livreaza cu iMac-ul:
Apple USB Keyboard; Apple USB Mouse; cablu pentru modem;
MacOS cu QuickTime, Microsoft Internet Explorer, Microsoft Outlook
Express, Netscape Communicator, EdView Internet Safety Kit Family
Edition, AppleWorks, Quicken Deluxe, Palm Desktop, FAXstf, World
Book Encyclopedia, Kid Pix Studio Deluxe, Adobe PageMill, Bugdom,
and Nanosaur software; complete setup, learning, and reference
documentation; and limited warranty.
In plus modelele DV includ DVD Player, un DVD video cu filmul A
Bug’s Life, si iMovie.

Componente
Performante uimitoare

- Procesor PowerPC G3 la 350 MHz sau 400 MHz
- Accelerator grafic ATI RAGE 128 VR 2D/3D
- 64 MB sau 128 MB de SDRAM; suporta pana la 512 MB
- Hard disc de 6 GB, 10 GB sau 13 GB
- Slot-loading CD-ROM sau unitate DVD-ROM
- Acces usor si rapid la Internet
- Setup Assistant care va ajuta sa instalati si sa fiti pe Internet in 10
minute
- Software pentru Internet preinstalat pentru navigarea pe Web,
trimiterea si receptionarea e-mail-urilor si pentru crearea de site-uri
- Suport pentru AirPort 11-Mbps wireless networking (antena built-in)
- Modem 56K V.90
- Built-in 10/100BASE-T Ethernet, care va conecteaza la un modem
de cablu sau DSL

Plug-and-play digital video (numai pentru modele DV)

- Unitate DVD-ROM slot-loading pentru vizionarea filmelor de pe
discuri DVD-ROM
- Doua porturi FireWire permit conectarea camerelor DV, a hard
discurilor si a altor periferice de mare viteza
- iMovie - aplicatie care permite oricui sa creeze filme DV de o
calitate inalta este preinstalat

Setup si utilizare usoara

- Un sistem All-in-one care include tot ce aveti nevoie
- MacOS va ofera cel mai simplu si usor de utilizat sistem de operare
- Aplicatii preinstalate care pot fi rulate imediat ce ati pornit
calculatorul
- Tutoriale interactive care va ajuta sa va obisnuiti cu noul dv.
calculator
- Help online care va ajuta indiferent de locul unde va aflati



Helsinki


Helsinki

         In partea de sud a Finlandei, pe tarmul nordic al golfului Finic, la 60°08' lat. N si 25°00' long. E, este situat orasul Helsinki, capitala tarii.
         Din istoria orasului:
         Intemeiat in 1550 de regele Suediei Gustav Vasa, ca centru comercial in estuarul Vantaa, orasul se dezvolta pe locul actual din 1640. Un mare incendiu ii provoaca serioase pagube in 1657. In timpul razboiului nordic, orasul este ocupat de trupele lui Petru cel Mare. In a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, la Helsinki se dezvolta traficul comercial maritim si constructia de nave. Este distrus in mare parte de un puternic incendiu izbucnit in 1808. In 1821 Helsinki este declarat capitala a Marelui Ducat Finlanda. Din 1919 orasul devine capitala Finlandei.
         Economia: 
         In prezent, capitala Finlandei poate fi socotita cel mai important centru industrial al tarii. Existenta portului a favorizat importul de combustibil si de materii prime, constituind o premisa importanta in dezvoltarea industriala a orasului. Industria textila se bazeaza mai ales pe importul de materii prime, producand diferite tesaturi din lana, bumbac si fibre sintetice. Legat de importul de produse agricole si mai de pescuit, in capitala industria alimentara dispune de mari fabrici de zahar, ulei, de panificatie si de conserva de peste. Capitala este si un insemnat nod de comunicatii. Helsinki dispune de un aeroport care serveste atat linile interne cat si pe cele internationale.
         Aspectul orasului:
         Chiar daca orasul vechi iti da impresia unei citadele de piatra, aceasta nu strica cu nimic armonia lui arhitecturala, deoarece are numeroase scuaruri, parcuri, bulevarde si lacuri. Dupa incendiul din 1808, orasul a fost reconstruit la mijlocul secolului trecut, dupa un plan la baza caruia a stat principiul linear. Partea centrala a orasului formeaza Piata Senatului, in jurul careia se inalta cladiri masive, ca Palatul Senatului, Universitatea, Biblioteca universitara si biserica Sf. Nicolaie (construita intre anii 1830-1852). Un alt ansamblu urbanistic monumental il constituie Piata Comertului, marginita de palatul presedintelui, cladirea Bancii Finlandei si Ambasada Suediei. O realizare a arhitecturii moderne finlandeze este teatrul orasenesc "Kaupunginteatteri", considerat cea mai frumoasa cladire de teatru din Europa. Dincolo de zona centrala se intinde zona rezidentiala, locuita de muncitori si de functionari.
         Invatamant si cultura:
         Capitala finlandeza are o retea bogata de scoli de toate gradele. Helsinki este cel mai mare centru universitar al tarii; aici se afla Universitatea din Helsinki, fondata in 1640 de catre regina Christina a Suediei in orasul Turku si transferata la Helsinki in 1828, Univesitatea Tehnica, intemeiata in 1908, Colegiul de medicina veterinara, Academia de Arte si Academia Sibelius. La Helsinki, care constituie principalul centru stiintific al tarii, isi au sediul Academia Finlandei, Societatea de stiinte agricole a Finlandei, Societatea de arheologie, Societatea de stiinte geologice si Societatea de geografie. Numeroase muzee si galerii de arta completeaza aspectul cultural al acestui oras (Muzeul national, fondat in 1906, Muzeul orasenesc, Galeriile noi de arta, Muzeul istoric-etnografic).
         In 1990, Helsinki impreuna cu suburbiile avea aproximativ 700.000 de locuitori in majoritate finlandezi si suedezi, pe langa care mai traiesc norvegieni, germani, si alte nationalitati.



         

Hazarde naturale si antropice

Hazarde naturale si antropice

Planul referatului

Tema                                                                          pagina

1. Aspecte generale (vulnerabilitatea, riscul) ……….    3
2. Hazarde endogene ………………………………..    4
3. Cutremurele de pământ …………………………..    4
4. Hazarde primare şi secundare ……………………    5
5. Eruptiile vulcanice ……………………………….   5-6
6. Hazarde exogene …………………………………    7
7. Hazarde geomorfologice …………………………   7-8
8. Hazarde climatice ………………………………..   9-10
9. Hazarde oceanografice …………………………..  11-13
10. Hazarde biologice ………………………………  14-15
11. Bibliografie ……………………………………..    15
12. Poze cu El Niňo ………………………………...  16-17
13. Poză cu invazia lăcustelor………………………    18










I. Aspecte generale si trăsături ale hazardelor naturale

 

Începutul acestui mileniu se caracterizează printr-un impact tot mai accentuat al activităţilor umane asupra Terrei, care determina modificări globale ale mediului.

Modificările accentuate ale mediului pe Terra , presiunea crescânda a societăţii asupra elementelor de mediu generează o serie de crize dintre care unele au devenit globale, cum ar fi tendinţele de încălzire a climei, datorate efectului de sera, apoi reducerea stratului de ozon, ridicarea nivelului Oceanului Planetar, despăduririle si procesele de degradare a solurilor, poluarea crescândă si deşertificarea.
Omul are insă si un impact pozitiv asupra mediului prin extinderea teritoriilor protejate(in parcuri si rezervaţii naturale), prin ocrotirea unor specii de plante si animale pe cale de dispariţie, a unor obiective geomorfologice, geologice si paleontologice, precum si prin numeroase lucrări de inginerie a mediului.
Hazardele naturale sunt manifestări extreme ale unor fenomene naturale, precum cutremurele, furtunile, inundaţiile, secetele, care au o influenta directa asupra vieţii fiecărei persoane, asupra societăţii si a mediului înconjurător. Atunci când hazardele produc distrugeri de mare amploare si pierderi de vieţi omeneşti, ele sunt denumite dezastre sau catastrofe naturale.
Vulnerabilitatea pune in evidenta gradul de expunere a omului si a bunurilor sale fata de diferite hazarde, indicând nivelul pagubelor pe care le produce un anumit fenomen.
Riscul reprezintă nivelul probabil al pierderilor de vieţi omeneşti, al numărului de răniţi, al pagubelor aduse proprietăţilor si activităţilor economice de către un anumit fenomen natural sau grup de fenomene intr-un anumit loc şi intr-o anumită perioadă.

II. Hazarde endogene si exogene

Hazarde naturale pot fi clasificate in funcţie de diferite criterii, în funcţie de geneză, hazardele naturale se diferenţiază in:
·                  Hazarde endogene, a căror acţiune este generată de energia provenită din interiorul planetei, in această categorie fiind incluse cutremurele si erupţiile vulcanice.
·                   Hazarde exogene, generate de factorii climatici, hidrologici, biologici etc., de unde categoriile de: hazarde climtice, hazarde hidrologice, hazarde geomorfologice, hazarde oceanografice, hazarde biologice, hazarde biofizice si hazarde astrofizice.

1.    Hazarde endogene

Cutremurele de pământ sunt mişcări bruşte ale scoarţei care produc unde elastice reflectate in trepidaţii cu un impact puternic asupra aşezărilor umane.
Cele mai numeroase si mai puternice cutremure sunt generate de dinamica internă a Terrei, fiind numite cutremure tectonice.
Şocurile seismice se produc ca urmare a unor procese de fracturare si frecare intre compartimentele scoarţei terestre, in această situaţie fiind eliberată o cantitate mare de energie, care se măsoară in ergi si este utilizată pentru calcularea magnitudinii cutremurului. Magnitudinea se măsoară cu ajutorul unei scări logaritmice, numită scara Richter, cuprinsă între 0,3 şi 9 grade.
Cutremurul din 27/28 iulie 1976 din provincia chineză Tangshan, având magnitudinea între 7,4 şi 7,8 pe scara Richter, a provocat, printre altele, între 250000 şi 750000 de morţi plus peste 160000 de răniţi grav.
În ţara noastră cele mai puternice cutremure, care produc mari pagube materiale se înregistreză în regiunea seismică Vrancea situată în regiunea de curbură a Carpaţilor. Astfel de cutremure, care au determinat şi numeroase pierderi de vieţi omeneşti s-au înregistrat la 26 noiembrie 1802,10 noiembrie 1940 (a avut adâncimea focarului de 122 km şi magnitudinea de 7,4 pe scara Richter) şi 4 martie 1977 (adâncimea focarului fiind de 93 km şi magnitudinea de 7,2 pe scara Richter).
Hazardele legate de cutremure se diferenţiază in hazarde primare şi hazarde secundare.
Hazardele primare sunt legate de transmiterea undelor seismice din locul de producere al cutremurului din adâncul scoarţei, numit focar. Amplitudinea mişcării terenului este mai mare in apropierea epicentrului(proiecţia la suprafaţa scoarţei terestre a focarului) si tinde să scadă pe măsura îndepărtării de acesta. 
Hazardele secundare sunt legate de procesele generate de undele seismice la suprafaţa Pământului si cuprind alunecări, prăbuşiri, apariţia sau reactivarea unor falii, formarea vulcanilor noroioşi, formarea unor valuri uriaşe numite tsunami.
 Erupţiile vulcanice sunt hazardele endogene care au impresionat puternic omul încă din Antichitate. Acestea sunt datorate energiilor acumulate în rezervoarele subterane care conţin lave şi presiunilor exercitate de forţele tectonice, care determină ascensiunea materiei incandescente spre suprafaţă.
 Erupţiile islandeze şi hawaiene sunt caracterizate ca erupţii liniştite, cu lave fluide, bazice, care sunt evacuate prin cratere. Erupţiile de tip strombolian prezintă lave mai vâscoase, cu erupţii moderate; cele de tip vulcanian sunt caracterizate prin lave foarte vâscoase, cu explozii puternice, extrem de periculoase. În această ultimă categorie se încadrează vulcanii Vezuviu, Volcano (Italia) şi Paricutin (Mexic). Erupţiile pliniene (spre exemplu, erupţia din 1991 a vulcanului Pinatubu, din insulele Filipine) sunt violente şi deversează cantităţi mari de cenuşi vulcanice; cele peleene (vulcanul Montagne Pelee din insula Martinica) sunt însoţite de nori arzători extrem de periculoşi, iar erupţiile ultravulcanice sunt probabil cele mai violente, datorită formării unor presiuni uriaşe la contactul rezervorului subteran de lavă cu apa mării.
Vulcan activ, situat într-un podiş, din partea central-sudică a Mexicului, are înălţimea de 2 746 m. Este vulcanul cu cea mai spectaculoasă apariţie şi cu cea mai rapidă dezvoltare. A apărut la 20 februarie 1943 … într-un lan de porumb. Într-o zi s-a ridicat cu 6 m deasupra pământului, iar într-o săptămână a format  un con de 150 m şi după zece săptămâni a atins 300 m, ca după un an să aibă o înălţime de 450 m. În primele luni de activitate au fost expulzate circa două miliarde de m3 de cenuşă şi lavă. Timp de 10 ani, cu câteva întreruperi, vulcanul a erupt mereu, îngropând sub cenuşă câmpii şi păduri pe o întindere de mii de hectare. În anul 1953 şi-a încetat activitatea.
  Cei mai numeroşi şi mai periculoşi şi activi vulcani de pe Terra sunt situaţi în zonele de subducţie din jurul Oceanului Pacific, cunoscute sub numele de „Centura de Foc a Pacificului”.
  Cel mai eficient mod de apărare împotriva efectelor erupţiilor vulcanice constă în luarea unor măsuri pentru evitarea concentrării aşezărilor omeneşti pe conurile vulcanilor activi sau în apropierea lor.
 

    Hazardele exogene

Hazardele geomorfologice cuprind o gamă variată de procese, cum sunt alunecările de teren, curgerile de noroi, prăbuşirile, procesele de eroziune în suprafaţă şi ravenarea, care produc mari pagube materiale şi uneori victime. Aceste procese determină o degradare accentuată a versanţilor, distrugerea stratului fertil de dol şi transformarea unor suprafeţe întinse în terenuri neproductive sau slab productive.
 Alunecările reprezintă procese de mişcare a unor mase de pământ sub acţiunea gravitaţiei, în lungul unor suprafeţe de alunecare care le separă la partea stabilă a versantului. Cele mai numeroase alunecări se înregistreză pe versanţii cu înclinări moderate, constituiţi din argile şi din alternanţe de argile, marne, gresii şi nisipuri. Materialele deplasate prin alunecări pot avea grosimi diferite, de la zeci de centimetri la zeci de metri.
 Alunecarea de teren din provincia chineză Gansun, din decembrie 1920,datorată unui puternic cutremur, a distrus o suprefaţă de circa 70000 km2 modificând total peisajul (localnicii numind fenomenul „munţii mergeau”) şi a provocat moartea a peste 200000 de persoane.
 Prăbuşirile sunt deplasări rapide ale maselor de roci pe versanţii abrupţi, prin cădere liberă, prin salturi sau prin rostogolire. Acestea se produc mai ales la începutul primăverii, datorită alternanţelor frecvente ale îngheţului şi dezgheţului.
 Prăbuşirile reprezintă un factor de risc important pentru localităţile şi căile de comunicaţie din spaţiul montan.
 Curgerile de noroi şi grohotişuri se produc în urma îmbinării cu apă a depozitelor de alterare de pe versanţii despăduriţi din regiunile montane afectate de precipitaţii abundente. Datorită faptului că materialul noroios depăşeşte de 1,5-2 ori densitatea apei, curgerile de noroi au o mare putere de transport şi de distrugere. Spre exemplu, în 1970, în Anzii Peruvieni,unde o curgere de noroi cu o lungime de 15 km s-a deplasat cu o viteză de peste 300 km/h,acoperind în câteva minute localităţile  Yungay şi Ramrahirca; au fost înregistrate 18000 de victime.
Avalanşele sunt hazarde naturale care reprezintă un pericol pentru populaţia montană şi pentru turiştii din numeroase ţări ale lumii. Deplasarea rapidă a zăpezii pe versanţii abrupţi acoperiţi cu zăpadă este favorizată de ninsorile abundente, de schimbările rapide de temperatură, care favorizează topirea bruscă a stratului de zăpadă, şi de perturbarea echilibrului zăpezii prin trepidaţii.
Eroziunea în suprafaţă şi ravenare sunt hazarde care se manifestă pe 1,1 miliarde hectare pe Glob, atât în regiunile umede, cât şi în cele aride şi semiaride. Aceste hazarde sunt intensificate şi extinse de activităţile umane.
Numai în Podişul Moldovei au fost identificate peste 9000 de ravene, care au determinat îndepărtarea într-un interval de 100-300 de ani a 274 milioane m3de sol şi rocă şi scoaterea din circuitul agricol a unor suprafeţe însemnate de terenuri.
 Scurgerea apei pe versant sub forma unor şiroaie instabile determină formarea unor mici canale numite rigole, a căror adâncime ajunge la 30-40 cm. Prin adâncirea rigolelor se formează ogaşele(0,5-2 metri adâncime) şi ravenele, când adâncimile depăşesc 2 metri. Aceste forme de eroziune în adâncime aduc mari pagube, contribuind la scoaterea din circuitul economic a unor suprafeţe întinse.
În ţara noastră arealele cele mai afectate de procese de eroziune în suprafaţă şi de ravenare sunt localizate în Podişul Moldovei, în Subcarpaţi şi în Podişul Getic.
Hazardele climatice cuprind o gamă variată de fenomene şi procese atmosferice care generează pierderi de vieţi omeneşti, mari pagube şi distrugeri ale mediului înconjurător.
Ciclonii tropicali sunt furtuni violente, formate între     5-150 lat. N şi S, având viteze ale vântului de peste 118 km/h. Acestea poartă denumiri diferite de la o regiune la alta: „uragan”(hurricane) în Oceanul Atlantic, taifun în Oceanul Pacific şi „ciclon tropical” în Oceanul Indian şi în lungul coastelor Australiei.
În cadrul ciclonilor, care pot să aibă în diametru cuprins între 500 şi 1000 km, mişcarea maselor de aer are un caracter circular şi prezintă, uneori, traiectorii neaşteptate şi intensificări locale greu de anticipat. În partea centrală, numită „ochiul ciclonului”, vântul este slab şi predomină timpul senin; coroana principală cu un diametru de până la 200 de km, este caracterizată prin violente şi ploi abundente. Spre exterior viteza vântului şi cantităţile de precipitaţii tind să se diminueze treptat.
Cel mai distrugător ciclon tropical cunoscut sub aspectul pierderilor de vieţi omeneşti a fost cel din noiembrie 1970, când, în Bangladesh, în aşezările din delta fluviilor Gange şi Brahmaputra şi-au pierdut viaţa circa 1 milion de persoane(după alte surse numărul a fost fie mai mic, fie mai mare), alte câteva milioane rămânând fără adăpost şi hrană.
  Tornadele sunt hazarde climatice foarte periculoase datorită forţei deosebite a vânturilor, care au un caracter turbionar. Acestea se produc pe continente între 20o şi 60o lat. N şi S. În cadrul unei tornade, care are aspectul unei coloane înguste sau al unei pâlnii întoarse, viteza vântului este cuprinsă între 60 şi 400 km/h, iar diametrul poate să ajungă la câţiva km. Aerul în mişcare antrenează cantităţi mari de praf care dau tornadelor o culoare cenuşie, distinctă.
  Furtunile extratropicale sunt caracteristice regiunilor din zona temperată şi se formează la contactul dintre masele de aer polar şi cele tropicale, uneori fiind extinse pe suprafeţe uriaşe. În timpul iernii aceste furtuni sunt asociate cu căderi abundente de zăpadă care generează viscole puternice.
Seceta  este un hazard climatic cu o perioadă lungă de instalare şi este caracterizată prin scăderea precipitaţiilor sub nivelul mediu, prin micşorarea debitului râurilor şi a rezervelor subterane de apă care determină un deficit mare de umezeală în aer şi în sol, cu efecte directe asupra mediului şi în primul rând asupra culturilor agricole.
În condiţiile lipsei precipitaţiilor, pentru un anumit interval de timp, se instalează seceta atmosferică. Lipsa îndelungată a precipitaţiilor determină uscarea profundă a solului şi instalarea secetei pedologice. Asocierea celor două tipuri de secetă şi diminuarea resurselor subterane de apă determină apariţia secetei agricole care duce la reducerea sau pierderea totală a culturilor agricole.
Seceta din vara anului 2000, considerată cea mai puternică din ultimii 100 de ani în ţara noastră, a afectat 2,6 milioane hectare şi a produs pagube evaluate la 6500 miliarde de lei. În ţara noastră, secetele se pot înregistra pe parcursul întregului an, cele mai numeroase fiind la sfârşitul verii şi începutul toamnei. Cele mai puternice efecte se înregistrează în parte de sud-est( Dobrogea, Bărăgan, sudul Podişului Moldovei).  
 Inundaţiile sunt hazarde hidrografice cu o largă răspândire pe Terra care produc mari pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti. Aceste hazarde se pot produce în lungul râurilor( care drenează circa 70% din suprafaţa continentelor).
 Inundaţiile sunt cele mai răspândite hazarde pe Terra. Acestea produc anual peste 20000 de victime, afectează peste 100 de milioane de persoane şi acoperă cu apă suprafeţe de mii de hectare. În Bangladesh, ţara cea mai afectată de inundaţii, 30% din suprafaţă este periodic acoperită de ape.
În China, Fluviul Galben( Huang He ) a produs în ultimele două milenii 1500 inundaţii puternice, schimbându-şi albia cu zeci de kilometri de 26 de ori.
Fluviul Huang He a provocat cele mai catastrofale inundaţii cunoscute în istorie, datorită regimului hidrologic neregulat, cu creşteri bruşte de nivel, şi al malurilor puţin înalteîn zona de câmpie. Ca urmare a inundaţiilor din anul 1887, a fost acoperită cu apă o suprafaţă de 130000 km2, au murit circa un milion de persoane şi a pierit, ulterior, prin foamete, un număr şi mai mare. În prezent, fluviul este îndiguit şi nu mai provoacă inundaţii decât într-o mai mică măsură.
Hazardele oceanografice cuprind hazardele generate de valurile de vânt sau de cutremure(tsunami), de banchiza de gheaţă şi de deplasarea aibergurilor, de producerea fenomenului El Niňo, de ridicarea nivelului Oceanului Planetar.
 Valurile eoliene puternice produse de furtuni sunt periculoase pentru navigaţie şi au un impact însemnat asupra coastelor. În unele situaţii este realizat un spectru de interacţiune în care se combină energia mai multor valuri, cu înălţimi de 8-10 m, a căror rezultantă este deosebit de periculoasă pentru ambarcaţiuni si pentru platformele petroliere marine( de ex. cele din Marea Nordului).
Tsunami sunt valuri uriaşe produse de cutremurele puternice, erupţii vulcanice şi alunecări submarine. Denumirea acestor fenomene este de origine japoneză şi are înţelesul de „valuri de port”. Cele mai numeroase asemenea valuri se produc în Oceanul Pacific, dar se întâlnesc şi în Oceanul Indian, Oceanul Atlantic şi în Marea Mediterană.
 Valul tsunami generat de cutremurul din Chile din 23 mai 1960, cu magnitudinea de 8,6 grade pe scara Richter, a înaintat 500 metri în interiorul uscatului şi a produs peste 1000 de victime. Pe ocean s-a propagat pe o distanţă de 10000 km, până în insulele Hawaii, unde au fost înregistrate 62 de victime şi pagube de peste 60 milioane de dolari.
 În largul oceanului, viteza valurilor tsunami ajunge la 900 km/h, lungimea lor fiind de 100-200 km, iar înălţimea de 0,5-1 m. În apropierea coastelor, înălţimea lor creşte la 20-30 metri, iar viteza se reduce datorită frecării cu fundul mării.
Cel mai puternic tsunami, provocat de un cutremur cu epicentrul în golful Prince William, din Alaska, a fost înregistrat, la 28 martie 1964; a atins 67 m amplitudine în zona portului Valdes, iar valul care a luat naştere a traversat, în 22 de ore, întregul Ocean Pacific.
Banchiza de gheaţă, a cărei grosime poate să ajungă la 3-4 m, devine un hazard pentru navigaţie atunci când se extinde rapid şi pune în dificultate, datorită pericolului de blocare, navele de cercetări sau de pescuit oceanic.
 Aisbergurile sunt fragmente uriaşe de gheaţă desprinse din calotele glaciare sau de gheţari polari, care plutesc împinse de vânturi ori de curenţi oceanici. Aisbergurile pot fi întâlnite de nave pe circa 20% din suprafaţa oceanelor, fiind un pericol pentru circulaţia maritimă şi pentru platformele marime de foraj şi de exploatare a petrolului.
 Cea mai cunoscută catastrofă navală produsă de ciocnirea cu un aisberg s-a produs la 14 aprilie 1912, când transatlanticul „Titanic” s-a scufundat în largul coastelor insulei Newfoundland, fiind înregistrate 1503 victime.
  Oscilaţia Sudică – El Niňo este un fenomen complex de interacţiune între apele Oceanului Planetar şi atmosferă, care se produce în zona tropicală a Oceanului Pacific. Acest fenomen se manifestă prin încălzirea anormală, la suprafaţă, a apelor Oceanului Pacific, care se deplasează dinspre partea vestică spre partea estică sub impulsul unor mase de aer cu aceeaşi direcţie de mişcare. În acest fel sunt perturbate vânturile alizee, fenomen care generează modificări climatice majore, în special în zonele tropicale. Aceste perturbări se manifestă prin secete, furtuni violente, însoţite de inundaţii şi cicloane puternice.
Încălzirea apei oceanului se produce în preajma Crăciunului, fenomenul fiind denumit de pescari din Peru şi Ecuador „El Niňo”( Copilul Domnului ). Acest fenomen se repetă în intervale neregulate, cuprinse între 3 şi 7 ani, iar încălzirea poate să persiste 1-2 ani. Oamenii de ştiinţă au numit fenomenul El Niňo „Oscilaţia Sudică” sau, prescurtat ENSO    ( El Niňo Southern Oscilation), pentru a pune în evidenţă caracterul fluctuant al acestuia al acestor încălziri al apelor oceanului din emisferă sudică.
Răcirea anormală a apelor din estul Oceanului Pacific a fost denumită „La Niňa”( „fetiţa” în limba spaniolă), aceasta fiind opusul fenomenului El Niňo. La Niňa se manifestă prin intensificarea vânturilor de est care împing cantităţile mari de apă caldă de la suprafaţa oceanului spre vest, locul apei calde fiind luat de o apă mai rece provenind din adâncuri. Acest fenomen, la rândul lui, o serie de hazarde, cum sunt ploile musonice puternice în India, ploi abundente şi taifunuri în Australia, uragane în sudul Oceanului Atlantic, etc.
Ridicarea nivelului Oceanului Planetar este legată de tendinţa generală de încălzire a climei şi reprezintă un hazard global, de lungă durată cu numeroase consecinţe grave pentru zonele de coastă. Această ridicare este datorată aportului tot mai mare de apă dulce de pe continente, provenită din topirea gheţarilor şi din apele subterane utilizate de om pentru irigaţii.
Măsurătorile precise efectuate de oamenii de ştiinţă au pus în evidenţă că în ultimul secol ridicarea nivelului Oceanului Planetar a fost în medie de 1-1,5 mm/an. Până în anul 2030 această ridicare va înregistra valori de 10-30 cm, determinând intensificarea proceselor de abraziune, retragerea coastelor şi acoperirea cu apă a unor suprafeţe joase.
Hazarde biologice sunt reprezentate de epidemii şi de invazii de insecte.
Epidemiile sunt caracterizate prin îmbolnăvirea în masă ale populaţiei, datorită unor agenţi patogeni cum sunt viruşii, rickettsiile, bacteriile, fungii şi protozoarele. Cele mai grave maladii sunt transmise de agenţi purtători precum ţânţarii( malaria, febra galbenă), musca ţeţe( boala somnului), puricii, păduchii(tifosul exantematic).
Epidemiile de mari proporţii poartă denumirea de pandemii au generat milioane de victime, mai ales în Evul Mediu( ciuma bubonică, spre ex. , în Europa). În prezent se manifestă maladia SIDA( Sindromul Imunodeficienţei Dobândite), determinată de virusul HIV, cu transmitere sexuală sau prin transfuzii de sânge.
Epidemiile sunt favorizate de sărăcie, lipsa de igienă, infestarea apei, aglomerarea gunoaielor menajere, înmulţirea şobolanilor şi a câinilor comunitari. Hazardele naturale, cum sunt inundaţiile sau cutremurele puternice, sunt însoţite de pericolul declanşării unor epidemii.
Măsurile preventive cuprind vaccinarea şi educarea populaţiei, păstrarea igienei în şcoală şi în familie, izolarea focarelor de declanşare a epidemiilor, combaterea agenţilor purtători.
Invaziile de insecte, în special lăcuste, produc pagube mari agriculturii, îndeosebi în Africa, Asia, estul Europei şi în America de Nord. Combaterea lăcustelor se realizează prin diferite metode, cum ar fi distrugerea ouălor, utilizarea insecticidelor şi a unor capcane pentru distrugerea nimfelor de lăcustelor.
Incendiile sunt hazarde periculoase pentru mediu şi pentru activităţile uname şi determină distrugeri ale recoltelor, ale unor suprafeţe împădurite şi ale unor construcţii.
Incendiile pot fi declanşate de cauze naturale cum sunt fulgerele, erupţiile vulcanice, fenomenele de autoaprindere a vegetaţiei şi de activităţile omului( neglijenţa utilizării focului, incendieri intenţionate, accidente tehnologice). În perioadele secetoase, incendiile sunt favorizate adeseori de vânturi puternice asociate cu temperaturi ridicate, care contribuie la extinderea rapidă a focului. Şi în ţara noastră în astfel de perioade de produc incendiile în localităţi, în păduri si pe terenuri agricole.







Bibliografie:

·       Silviu Neguţ; Mihai Ielenicz; Gabriela Apostol; Dan Bălteanu , Manual de Geografie Clasa a XI-a ; Editura Humanitas, Bucureşti.
·       Atlas Magazin  -  Nr. 3/’97

·       Atlas Supermagazin  -  Nr. 3/’98

Hazarde naturale

Hazarde naturale


Cele mai cunoscute hazarde naturale intalnite sunt:





 

 

 

 

 

Schimbarea climei


Toate regiunile planetei prezinta risca sa fie influentate de hazardele produse de schimbarea climei. Cu o marire a temperaturii globale, este foarte posibil ca atat numarul cat si intensitatea furtunilor sa se mareasca in multe regiuni ale lumii. Este, deasemenea , posibil ca multe regiuni aride sa devina si mai uscate si sa inceapa sa se extinda.
 Riscul depinde de natura schimarilor in circulatia atmosferica si de caracteristicile mediului local. Ciclul hidrologic al Pamantului este atat de dinamic incat in prezent nu este posibil sa se prezica  efectele schimbarii climei intr-o locatie specifica in viitor.
Principala cauza a schimbarii climei o reprezinta gaura mereu crescanda formata in stratul de ozon si efectul de sera.


Seceta


Un hazard natural poate fi cauzat si de lipsa unui element natural, cum ar fi ploaia in cazul secetei. Seceta reprezinta o perioada extinsa de  precipitatii sub nivelul normal si golirea depozitelor de apa din sol. Mai simplu, aceasta se intampla cand mai multa apa este luata dintr-un rezervor decat cea adaugata.
Acesta este de obicei rezultatul unei combinatii de persistenta a presiunii mari intr-o regiune, care produce cer senin cu precipitatii putine sau ne-existente , si folosirea excesica a apei pentru activitatile umane.
Rezultatele secetei pot fi miscorarea lanurilor , micsorarea calitatii si existentei apei de baut si micsorarea rezervelor de hrana. Astfel, cand populatia e in continua crestere si cererea de apa si hrana e si ea mare, implicatiile secetei devin din ce in ce mai serioase.
De asemenea, vegetatia moare datorita secetei, riscul incendiilor creste, amenintand locuinte, lanuri si vieti. Seceta cauzeaza si desertificarea sau marirea deserturilor planetei








Uraganele

Cicloanele tropicale sunt celule de mica presiune mult intensificate care au originea si isi petrec majoritatea „vietii” in oceane. In Oceanul Atlantic, ele sunt numite uragane. In Oceanul Pacific sunt numite taifune.
Sunt alimentate de temperaturi mari si aer umed; cand un uragan se misca pe uscat, tinde sa-si piarda din intensitate. Furtunile tropicale devin uragane cand vantul trece de 74 km/h. Intr-un uragan, usile si ferestrele caselor sunt sparte de pietrele adunate de vanturile ce se rotesc in mijocul lor. In unele cazuri, uraganele produc vortexuri ce seamana cu cele ale tornadelor care pot distruge in totalitate cladiri intregi. Ploaia torentiala si valurile pot cauza inundatii de-a lungul coastelor, amenintand vieti si proprietati private.
Erodarea coastelor si chiar incendiile pot fi cauzate de uragane. De asemenea, uraganele cauzeaza  contaminarea apei potabile si intreruperea serviciilor utilitare ( electricitate, gaze, comunicatii, transport ) .




Zapada si gheata

In atmosfera inalta, ploaia este adesea initial inghetata sub forma de zapada sau gheata, chiar si vara. Iarna, temperaturile din atmosfera joasa permit precipitatiilor sa ramana in forma solida.
Zapada si gheata sunt bine cunoscute hazarde pentru cei ce traiesc in zonele muntoase sau in regiunile nordice la 35 grade altitudine nordica.
Intreruperea curentului electric prelungita, accidente rutiere, intarzierea transporturilor si sosele periculoase sunt cauzate de zapada si gheata in perioada de iarna. Zapada poate fi umeda, cauzand conditii de apa si inundatii sau solida, in combinatie cu ploaia cauzand polei.
Zapada solida duce la ger si viscol, combinata cu vanturile inalte. In multe regiuni muntoase, avalansele sunt un hazard comun provocat de zapada. Cand depozite mari de zapada incep sa se topeasca, inundatiile devin un hazard iminent pentru populatiile ce traiesc in vale.











Furtunile:
Furtunile sunt parcele organizate de aer cald si umed care au fost fortate sa se ridice si sa produca fulgere si tunete. Ele sunt caile frecvente ale naturii de a echilibra cantitatea de energie in atmosfera.
Furtunile pot crea mai multe fenomene periculoase: ploaie torentiala, vanturi puternice, grindina, fulgere si tornade.
Intr-o furtuna, se produce miscarea aerului pe verticala si o vasta cantitate de energie este transferata. Vanturile din urma unei furtuni la suprafata ajung la 80 km/h. Pietrele grindinei pot cauza pagube imense lanurilor si proprietatilor in doar cateva secunde si pot rani oameni si animale. Precipitatiile produse sunt de obicei intense dar de scurta durata- inundatiile sunt asociate cu acest tip de precipitatii. Fulgerele sunt responsabile de multe victime in fiecare an. De asemenea, ele cauzeaza incendii care ameninta vieti si locuinte omenesti. Intreruperea curentului cauzata de fulger sau vanturi poate cauza o intrerupere pe scara larga a activitatilor zilnice ale oamenilor.

Tornadele:

Tornadele sunt coloane de aer ce se rotesc repede, asociate cu puternice furtuni. O singura furtuna poate cauza mai multe tornade si o tornada poate avea mai multe vortexuri. Vantul este principala amenintare in cazul unei tornade, cu viteze care depasesc 330 km/h.Aceste vanturi puternice pot distruge rapid cladiri si, in unele cazuri, intregi comunitati. Grindina este si ea asociata cu furtunile tornadice si este de asemenea capabila sa cauzeze pagube enorme in scurt timp.
Tornadele se pot deplasa cu pana 100 km/h si raman la sol pentru cateva minute.Majoritatea tornadelor apar intre orele 16.00 si 18.00 cand atmosfera joasa este cea mai instabila.


Incendiile:

Ca si inundatiile cauzate de panza freatica, incendiile in paduri si in regiunile salbatice sunt normale in multe ecosisteme.De fapt, focul joaca un rol foarte important in unele ecosisteme ca preriile sau savanele de stejar. Totusi, cand focul ameninta vietile omenesti sau proprietati, este considerat un hazard natural.
Pe langa amenintarile normale ale flacarilor fierbinti ce cauzeaza arderea materialelor, focul poate trimite cantitati vaste de cenusa in atmosfera, cauzand inhibitia dezvoltarii plantelor, reducand vizibilitatea si intervenind in probleme ale aparatului respirator.
Poate fi si locul propice pentru instalarea alunecarilor de teren , prin distrugerea vegetatiei si lasand regiunile de deal vulnerabile la caderi masive de precipitatii dupa ce focul s-a stins.  Incendiile in paduri si regiuni salbatice sunt incendii care se extind pe multi kilometri si care ard zile intregi si sunt cauzate de fulgere sau activitati umane ca fumatul sau focurile de tabara.


Cutremurele:
Cutremurele apar ca rezultat al presiunii degajate in timpul faliilor. Ele sunt cele mai intalnite de-a lungul limitelor placii tectonice dar pot aparea aproape oriunde. Cutremurele sunt frecvent asociate cu activitatea vulcanica. Chiar daca de obicei dureaza cateva secunde, ele pot cauza pagube pe arii extinse cladirilor, tevilor de apa si gaze, liniilor de curent electric si comunicatii si soselelor. Focul cauzat de tevile de gaze si de caderea liniilor de curent este o cauza primara de pagube in cutremurele moderne. Cand cutremurele se declanseaza intr-un ocean sau lac mare, se poate forma un tsunami care sa inunde coastele inconjuratoare.


Inundatii:

Inundatiile sunt volume de apa ce trec peste albiile raurilor, lacurilor sau coastele oceanelor, scufundand regiuni de pamant care de obicei nu erau scufundate. Ele sunt evenimente naturale in viata fiecarui lac, rau sau ocean. O inundatie poate fi cauzata de precipitatii intense si prelungite, valuri cauzate de furtuna, prabusirea barajelor, etc.
Din moment ce majoritatea populatiei traieste in apropierea malurilor unui rau, lac sau ocean, inundatiile sunt o amenintare majora pentru sute de milioane de oameni, cauzand pierderea vietilor, proprietatilor, contaminarea apei potabile, distrugerea recoltelor si lanurilor. Totusi, ele pot produce soluri bogate unde recoltele se pot reface.
Ele pot declansa si alte hazarde ca alunecari de teren si chiar incendii.




Alunecarile de teren:

Alunecarile de teren sunt fenomene natural majore in multe regiuni ale lumii. Astfel de fenomene  includ caderea pietrelor si avalanse.Clasificare alunecarilor de teren depinde de felul in care se misca si natura materialului miscat.
Alunecarile de teren cauzeaza pagube imense pentru sosele, proprietati si locuinte.
Ele pot declansa alte hazarde ca cutremure, ploi torentiale sau inghetarea apei subsolice.



Tsunami-urile


In istorie, valurile seismice ale oceanelor au fost incorect numite valuri tidale (maree). In realitate, aceste fenomene nu sunt inrudite cu mareele in nici un fel. Astazi, valurilor seismice li se spune „tsunami” (traducerea din japoneza: „valuri ale porturilor”).
Tsunami-urile sunt definite ca valuri oceanice cu inaltimi foarte mari care calatoresc pe distante mari. Ele sunt imperceptibile in interiorul oceanelor dar devastatoare pentru coaste.
Totusi, tsunami-urile pot exista si in interiorul lacurilor si raurilor mari, cauzate de falii cand un cutremur se produce.
Ele sunt cauzate de orice fenomen care cauzeaza marirea inaltimii si volumului apei, cum ar fi cutremure, eruptii vulcanice sau alunecari de teren. Ele pot duce vasele mari din apropierea tarmului foarte departe pe ocean, sa inunde coastele si sa ia intregi comunitati cu ele cand se retrag.



Vulcanii:

Vulcanii sunt cratere pe suprafata pamantului prin care erupe magma, gaze si alte materiale. Ele se gasesc in limitele placii tectonice dar exista si pe „locurile fierbinti” ale Pamantului , cum ar fi I-lele Hawaii.
Unii vulcanii erup exploziv, altii incet. Vulcanii explozivi prezinta multe potentiale amenintari incluzand gazele toxice, valurile piroclastice ( fragmente de roca fierbinte si cenusa ), nori arzatori (nori ce se misca foarte repede si ce contin gaze fierbinti si cenusa fina) si o mare cantitate de cenusa.
Valurile de pietre, cutremurele, inundatiile, alunecarile de teren, incendiile si alte hazarde pot fi provocate de eruptiile vulcanice.